Votul pentru introducerea „integrării europene” în Constituție – amânat

Votul pentru introducerea „integrării europene” în Constituție – amânat

UPDATE 15.20: După luările de cuvânt, Președintele Parlamentului a menționat că este dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat la ședința în plen a Parlamentului.

„Frustrările au prevalat. Deoarece se zice că înțelepciunea poate veni în ceasul al doisprezecelea, eu propun ca votul să fie amânat pentru săptămâna viitoare”, a conchis Candu.

UPDATE: 15.03: Președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a spus că, acest proiect este o propunere politico-juridică, ca să plaseze RM pe un curs stabil.

„Eu vă chem să votați, o să vă pară rău. Mâine – poimâine, poate să se întâmple altceva dacă nu o sa fim uniți”, a punctat democratul.

UPDATE 15.10: Deputatul din partea grupului popular european, George Mocanu, a spus că integrarea europeană este calea de dezvoltare a RM. „Indiferent de problemele de moment, obiectivul este mai mare decât noi. Este direcția și obiectivul strategic al RM. Situația în orice moment se poate schimba. Integrarea europeană este un drum ireversibil”, a adăugat Mocanu.

UPDATE 14.55: Liderul PL, Mihai Ghimpu, a spus că, fracțiunea, pe care o conduce, a fost este și va fi pentru integrarea europeană. „Calea corectă și cea mai scurtă pentru această integrare europeană este Unirea cu țara-mamă – România.  Vom rămâne în sală să ascultăm colegii, dar, înainte de a supune votului această chestiune, vom părăsi sala de ședințe.
UPDATE 14.35: În luarea de cuvânt, Președintele PCRM, Vladimir Voronin, a anunțat că nu vede cadrul juridic în această propunere.
UPDATE: 14.44: Președintele PLDM, Tudor Deliu, a menționat că liberal-democrații sunt adepții înflăcărați ai integrării europene. „Este unica noastră salvare, vom depune maxim efort pentru integrarea europeană, dar fără să ne aliniem jocurilor politice. Fracțiunea PLDM nu va susține această inițiativă”, a spus politicianul.

UPDATE 14.25: Deputatul socialist, Vlad Batrîncea a anunțat că, fracțiunea PSRM părăsește ședința Parlamentului. „Nu participăm la acest exercițiu anticonstituțional, tentativă a uzurpării puterii în stat”, a spus deputatul, după o luare de cuvânt, în cadrul căreia a criticat inițiativa.

Deputații din Parlamentul Republicii Moldova dezbat, în aceste clipe, proiectul de completare a Constituției Republicii Moldova cu prevederi ce stabilesc vectorul de integrare europeană ca obiectiv strategic de dezvoltare a țării, informează Oficial.

Președintele Parlamentului, unul dintre autorii proiectului, a îndemnat deputații să susțină inițiativa ce prevede includerea sintagmei „integrare europeană” în Constituție.

„Vă îndemn să uităm astăzi din ce tabără politică facem parte. Vă cer votul nominal la această chestiune. Chiar dacă sunt dezbateri și confruntări geopolitice, care nu au făcut bine acestui stat niciodată, nu există om care nu înțelege că integrarea europeană este cel mai bun model de dezvoltare a R. Moldova. Modificarea Constituției nu va fi doar un mesaj politic, ci vor fi prevederi juridice ce vor avea impact juridic”, a spus Candu.

Mihaela Rotari 

Share