Unioniștii pornesc în marș pe străzile din Chișinău
Reprezentanții organizației unioniste „Alianța pentru Centenar”, în cadrul unei conferințe de presă, au comunicat mai multe detalii cu privire la Marșul Automobilistic, ce va avea loc duminică, 21 octombrie, la Chișinău, informează Oficial.
Președintele Blocului Unității Naționale (BUN), Ion Leașcenco, a vorbit despre unele circumstanțe organizatorice cu privire la marș. „Acum o lună, am fost nevoiți să renunțăm la această manifestație, prin prisma faptului că un partid politic a organizat o manifestație similară. Apoi, am decis să organizăm marșul duminică, pe 21 octombrie. De curând, am aflat că Partidul Democrat organizează o manifestație politică în PMAN, noi nu vrem să ne confruntăm și să organizăm marșul în același loc cu partidul politic. Astfel, punctul de pornire al marșului este din scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet Maria Bieşu, 21 octombrie, ora 12:00. Vom merge prin toate sectoarele urbei noastre. Totodată, marșul automobilistic va fi însoțit și de muzică patriotică”, a precizat el.
În același timp, unionistul a venit cu unele detalii tehnice. „Îndemnul este ca acei care vor să participe la marș – să ne anunțe din timp. Chiar dacă nu ne anunță din timp, să vină cu un sfert de oră înaintea evenimentului, pentru a le da atributele patriotice”, a declarat Leașcenco.
Președintele Asociației „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP), Vlad Bilețchi, a precizat că, la marș, pot veni și cei care nu conduc autovehicule. „Îi așteptăm pe toți, și pe cei care conduc autovehicule, și pe cei care nu conduc. Vom găsi locuri pentru toți. Fiecărui conducător i se vor dărui gratuit stegulețe tricolor. De asemenea, vom avea 10 plăcuțe cu tricolor, acestea le vor primi cei care vor veni primii la eveniment. Obiectivul este să ajungem în fiecare sector al municipiului Chișinău”, a declarat Bilețchi.
Totodată, organizatorii au comunicat și alte detalii, care vor avea loc după Marșul Automobilistic. „După ce încheiem marșul, avem un alt eveniment – vom dona o replică a flăcării unirii Muzeului Național de Istorie a Moldovei, ea va rămâne acolo pentru totdeauna”, au precizat ei.
De menționat că, Alianța pentru Centenar, anterior, anunța că marșul va avea loc la 23 septembrie, însă, acesta a fost amânat, dat fiind faptul că Partidul Liberal a comunicat despre un marș automobilistic în aceeași zi.
Mihaela Conovali