Primăria Chișinău anunță despre reluarea lucrărilor de reconstrucție a unei scări din Parcul „Valea Morilor”
Primăria municipiului Chişinău informează despre reluarea lucrărilor de reconstrucție a Scării nr. 4 din zona de odihnă și agrement din Parcul „Valea Morilor”.
Obiectivul are o lungime de 140 metri, peste 200 trepte și 5 metri lățime. Parapetul și scările sunt confecționate din beton de componență mozaică. Scara cu parapet este, totodată, și răzor pentru flori.
Pe șantier sunt îndeplinite lucrări în volum de circa 70 la sută. Deoarece au fost valorificate sursele financiare prevăzute pentru anul 2018 pentru acest obiectiv, lucrările au fost sistate în luna iulie.
Recent Primăria municipiului Chişinău a identificat surse financiare suplimentare, pentru a asigura finalizarea lucrărilor de reconstrucţie a Scării nr. 4 până la sfârşitul anului curent.
După finalizarea construcției, scara va fi iluminată, iar teritoriului adiacent va fi înverzit.
De menţionat că în Parcul „Valea Morilor” în total sunt 20 de scări.
Mihaela Rotari