Recent, ofițerii de investigații a grupei specializate în combaterea jafurilor a IP Buiucani din cadrul..
Bărbații care apar în imagini sunt căutați de către poliţiştii sectorului Râșcani din cadrul Direcţiei..
Șase persoane amendate și peste 30 000 de țigarete nedeclarate reținute. Cazurile au fost înregistrate..
Directorul General al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Iurii Topala, a efectuat, astăzi, o inspecție..
Procurorii anticorupție au transmis spre examinare în fond instanței de judecată, cauza penală în privința..
Președintele Asociației „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP) din Republica Moldova, Vlad Bilețchi, a oferit detalii..
La finele săptămânii precedente, 13 deţinuţi din custodia Penitenciarului nr.11-Bălţi, care se pregătesc de eliberare,..
Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței a primit numai pentru primul semestru al anului..
Curtea de Conturi a Republicii Moldova a participat la cea de-a 16 reuniune anuală a..
Biserica Ortodoxă din Moldova se solidarizează cu drept-măritorii creștini cetățeni ai României care vor participa..