Oficial european către RM: Acum este momentul potrivit

Oficial european către RM: Acum este momentul potrivit

Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut întrevedere cu Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Creţu, în cadrul vizitei pe care o întreprinde la Bruxelles.

Şeful Executivului de la Chişinău a reiterat angajamentul pentru procesul de integrare europeană a ţării şi a remarcat realizările Republicii Moldova în acest sens. Chiril Gaburici a pledat pentru continuarea reformelor pro-europene în toate sectoarele, nu doar cele considerate prioritare în Programul de guvernare pentru următorii patru ani.

Obiectivele propuse în acest sens vizează asigurarea accesului întreprinderilor la infrastructura tehnică pentru lansarea afacerilor, stimularea dezvoltării afacerilor în spaţiul rural, crearea condiţiilor pentru atragerea şi distribuţia echitabilă în regiuni a investiţiilor, sporirea calităţii şi a impactului participării regiunilor în cadrul cooperării transfrontaliere şi a euroregiunilor. „Angajamentul nostru ferm este sporirea calităţii serviciilor prestate cetăţenilor şi reducerea costurilor administrative şi a decalajelor regionale, inclusiv prin realizarea reformei teritorial-administrative şi a descentralizării,” a specificat Premierul.

Chiril Gaburici a menţionat că Republica Moldova a obţinut mai multe succese în sectorul dat, dar conştientizează faptul că asigurarea continuităţii reformelor poate fi garantată doar prin oferirea unui sprijin financiar adecvat.

Un subiect al dialogului dintre cei doi oficiali a vizat accesarea fondurilor structurale şi de investiţii europene .Corina Creţu  a afirmat, la rândul său,  că acum este momentul potrivit pentru lansarea reflecţiilor pe marginea posibilităţilor de extindere a accesului ţărilor din Parteneriatul Estic la fondurile europene.

În timpul întrevederii s-a făcut un schimb de opinii  referitor la cooperarea în diferite formate regionale şi sub-regionale, Republica Moldova acordând o importanţa sporită cooperării în regiunea Dunării, care are un potenţial considerabil de dezvoltare în ce priveşte eficienţa energetică, promovarea comerţului, stimularea dezvoltării economiei.

Maria Roșca

Share