Dezastrul din Mediterană: 800 de morţi. Căpitanul şi alte două persoane au fost arestate

Dezastrul din Mediterană: 800 de morţi. Căpitanul şi alte două persoane au fost arestate

Naufragiul de duminică în largul coastelor libiene a făcut 800 de morți, au anunțat, la începutul zilei de marți, la Catania în Sicilia reprezentanți ai Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), după ce au discutat cu supraviețuitori, informează AFP.

Poliția italiană a anunțat, în timpul nopții, că doi dintre supraviețuitori, un tunisian și un sirian suspectați de a fi căpitanul și un membru al echipajului traulerului naufragiat au fost arestați la bordul vasului gărzilor de coastă.

Uniunea Europeană a decis luni să țină un summit extraordinar joi pentru a răspunde urgent la drama imigranților în Marea Mediterană, după o serie neagră de naufragii care au făcut peste 1.600 de morți sau dispăruți de la începutul anului potrivit UNHCR.

Tragedia din Marea Mediterană nu are termen de comparaţie. Bilanţul este aproape de trei ori mai mare decât cel al naufragiului din 2013, când au murit înecaţi peste 300 de oameni în condiţii similare. Acestor catastrofe li se adaugă, săptămânal, zeci de victime pe ruta dintre Libia şi Italia. Premierul Matteo Renzi a solicitat un consiliu european de urgenţă şi a atras atenţia că Europa se confruntă cu o formă de sclavie a secolului 21.

Premierul italian a insistat asupra unei acţiuni comune pentru combaterea acestui fenomen, avem datoria politică şi morală de a găsi o soluţie, a declarat Renzi într-o conferinţă de presă la Roma. Omologul său din Malta, ţară implicată în operaţiunile de căutare a victimelor din Marea Mediterană, consideră că problema trebuie rezolvată direct în Libia.

Instabilitatea politică şi economică oferă contextul perfect pentru traficanţii pe persoane să-şi coordoneze filierele de transport către state din Uniunea Europeană. Deocamdată Italia a fost nevoită să gestioneze singură acest fenomen în ciuda apelurile repetate transmise Bruxellesului. Conform statisticilor Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi aproape 220 de mii de imigranţi au traversat Mediterana în 2014, iar 3.500 au murit în timpul călătoriei.

Sursa: realitatea.ne

Share