Polonezii vor investi în capacitățile de intervenție ale SPCSE din RM

Polonezii vor investi în capacitățile de intervenție ale SPCSE din RM

În vederea identificării şi dezvoltării domeniilor de cooperare de interes comun la invitaţia Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI,  delegaţia din cadrul Serviciului de Stat de Apărare Împotriva Incendiilor al Poloniei, condusă de şeful entităţii menţionate general-maior WieslawLesniakievich, a efectuat în perioada 10-11 august 2015 o vizită la Chişinău.

În acest context, astăzi 11 august, viceministrul Afacerilor Interne, Oleg Babin a avut o întrevedere cu general-maior Wieslaw Lesniakievich și şeful Departamentului relaţii internaţionale al  Serviciului de Stat de Apărare, Krzysztof Pietrasik, urmare a unor discuţii privind colaborarea cu omologii din Polonia în cadrul celei de-a XV-a ședințe a Directorilor Generali pentru Protecția Civilă ai țărilor Grupului Vişegrad (V4), desfășurată la 19-20 mai 2015 în orașul Bratislava, Republica Slovacă.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce ţin de stabilirea unei colaborări intense cu omologii  Polonezi. Astfel, partea poloneză s-a  arătat disponibilă de a acorda sprijin Serviciului PC şi SE în diverse domenii. Printre acestea se înscrie acordarea suportului în formarea Grupului Mediu de Căutare și Salvare al Republicii Moldova ca parte a Grupului Consultativ International al ONU de Căutare și Salvare (INSARAG).

În acest sens, Polonia, care deja este parte a Grupului, poate acorda, în calitate de mentor, sprijinul necesar pentru a accede cu succes în cadrul organismului internațional nominalizat, interesul fiind în realizarea cu succes a sarcinii respective, aceasta fiind stipulată în Planul National de Acțiuni pentru  Implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

O atenţie specială a fost acordată subiectului formării efectivului SPCSE în cadrul celor 5 centre de instruire specializate ale Poloniei.

De asemenea, s-a discutat posibilitatea iniţierii unor proiecte comune care să contribuie la îmbunătăţirea capabilităţilor instituţionale şi operaţionale ale Serviciului PC şi SE.

Viceministrul de Interne, Oleg Babin a reiterat importanța colaborării, precizând faptul că proiectele ce urmează a fi inițiate în comun  vor aduce plusvaloare capacităților de intervenție, precum și modernizarea Serviciului conform standardelor  europene.

 

 

Mihaela Rotari

Share