Mesajul ministrului Bîtcă pentru Patronate: „Susținem continuu activitatea constructorilor și…”

Mesajul ministrului Bîtcă pentru Patronate: „Susținem continuu activitatea constructorilor și…”

Vasile Bîtca, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și conducerea Confederației Naționale a Patronatului (CNPM) au discutat astăzi, principalele probleme cu care se confruntă angajatorii, în special cei din domeniul construcțiilor.

„Suntem pentru fortificarea parteneriatului social bazat pe colaborare și comunicare eficientă dintre partenerii sociali. Susținem continuu activitatea constructorilor și ne vom concentra eforturile în efectuarea unor acțiuni concrete de soluționare a problemelor privind remunerarea muncii, ocuparea forței de muncă, protecția și securitatea muncii, etc.”, a subliniat ministrul Vasile Bîtca.

La rîndul său, Leonid Cerescu, Președintele Confederației Naționale a Patronatului (CNPM) împreună cu Dinu Armașu, directorul executiv al Patronatului au menționat că principalele probleme ce necesită soluționări urgente țin de munca la negru, lupta cu corupția, inclusiv revizuirea legislației la acest capitol. De asemenea, ei au menționat importanța respectării legislației în vigoare ce ține de elaborarea Analizei Impactului de Reglementare (AIR) și consultării proiectelor de acte normative în cadrul grupului de lucru al Comisiei de Stat pentru reglementarea activității de întreprinzător.

„Drept urmare a semnării Acordului bilateral dintre Patronate și Guvern, în luna septembrie 2014 și desemnării ulterioare a Prim-ministrului în calitate de coordonator al Comisiei ramurale s-a convenit asupra intensificării colaborării dintre puterea de stat și Patronate. Prin fortificarea și crearea unui cadru regulator și instituțional eficient vom reuși să favorizăm crearea de către angajatori a condițiilor de muncă decente, să combatem munca la negru și corupția”, a precizat  Leonid Cerescu, Președintele CNPM.

În acest context, Pavel Caba, Președintele Federaţiei Patronale a Constructorilor, Drumarilor şi a Producătorilor Materialelor de Construcţie „CONDRUMAT” a menționat importanța colaborării în cadrul comisiei tripartite de nivel ramural (minister, patronat şi sindicat) în vederea soluționării problemelor ce țin de implicarea mai activă a Patronatului în procesul de elaborare a actelor legislative și normative promovate de minister, iminența modificării  Codului Muncii și Legii cu privire la achizițiile publice.

La final, părțile au convenit că indiferent de situația politică din țară vor acorda prioritate  soluționării în comun a problemelor din sector.

img (2)

Maria Roşca

Share