Acțiune comună a SPIA și INP

În perioada 14 – 17 septembrie 2108, Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI, în comun cu Inspectoratul Național de Patrulare al IGP, au organizat și desfășurat activităţi de prevenire a accidentelor în traficul rutier, precum și acțiuni de combatere a fenomenului de corupere activă exercitată asupra inspectorilor de patrulare.

Activităţile desfăşurate urmăresc depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale referitoare la regimul circulaţiei rutiere, în special a celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor/produselor stupefiante, depășirea regimului de viteză, precum și altor abateri de la prevederile Regulamentului circulației rutiere.

Astfel, în această perioadă pe întreg teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 19 încălcări cu implicarea demnitarilor, funcţionarilor publici şi funcţionarilor publici cu statut special.
Totodată, în raionul Fălești, a fost documentat un caz de corupere activă, săvârşit de către un conducător auto, care a propus inspectorilor de patrulare mijloace bănești în sumă de 200 de lei, pentru a nu i se întocmi proces verbal pentru lipsa reviziei tehnice şi asigurării obligatorii la automobil.

Acțiuni comune de acest gen vor fi desfășurate și în continuare pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pentru a preveni și combate fenomenul de corupere activă, precum și a accidentelor în traficul rutier.

Mihaela Rotari

Share