Comisia interguvernamentală moldo-română pentru cooperare comercial-economică,  la București

Comisia interguvernamentală moldo-română pentru cooperare comercial-economică,  la București

Comisia interguvernamentală moldo-română pentru cooperare comercial-economică, reunită miercuri la București și-a încheiat lucrările. La final copreședinții Comisiei, Ministrul Economiei al RM, Stephane Bride și omologul său român, Mihai Tudose, au semnat Protocolul Comisiei.

În cadrul reuniunii, părțile au convenit asupra implementării unui set de acțiuni privind creșterea volumului schimburilor comerciale, dezvoltarea proiectelor investiționale în domeniul industriei, energiei, agriculturii, transporturilor, dezvoltării regionale etc.

Ministrul Economiei, Stephane Bride a menționat, în cadrul reuniunii, că menținerea ritmului intens al dialogului cu România reprezintă o prioritate pentru Republica Moldova.

”Relaţiile economice între Republica Moldova și România sunt destul de solide. România este din 2014 principalul partener comercial. Anul trecut valoarea schimburilor moldo-române a ajuns la un nivel record de 1,24 miliarde de dolari, iar perspectivele pentru acest an sunt, de asemenea, foarte îmbucurătoare. În ianuarie-iunie 2015 volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu România a înregistrat valoarea de 501,28 mil. USD, din care exportul a avut o pondere de 22,36% în volumul total de export, fiind în creștere cu 10,4% față de aceeași perioadă a anului trecut”, a spus ministrul Economiei.

În cadrul comisiei, părțile au discutat despre realizarea proiectelor în sectorul energetic, în special pe segmentul de interconexiuni, așa încât să fie respectați termenii de implementare stabiliți în Memorandumul de Înţelegere semnat de Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova la 21 mai 2015. Astfel, pe segmentul interconexiunilor electrice, vor fi implementate, într-un termen scurt şi mediu, trei proiecte de interconectare asincronă: instalarea convertorului BtB la substaţia electrică Vulcăneşti (linia Vulcănești-Isaccea și construcția liniei Vulcănești-Chișinău), construcţia liniei electrice Străşeni-Ungheni-RO (prima etapă), Ungheni-Bălţi (a doua etapă) și construcţia liniei Bălţi-Suceava cu instalarea convertorului BtB la substația Bălți.

Pe segmentul gazelor naturale, părţile au convenit să analizeze oportunităţile de amenajare a unor depozite de gaze naturale fie pe teritoriul României, fie pe teritoriul Republicii Moldova, în baza unor studii de fezabilitate, în special pentru acoperirea consumurilor de vârf din perioada de iarnă. În acest sens, partea română, prin compania ROMGAZ S.A., şi-a exprimat interesul privind analizarea posibilităţilor de concesionare a unor perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare în Republica Moldova.

De asemenea, ministrul Economiei, Stephane Bride și ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri al României, Andrei Dominic Gerea, au avut o întâlnire cu directorii companiilor de transport de energie electrică și gaze naturale din ambele țări, Transelectrica, Moldelectrica, Transgaz și VestMoldTransGaz, care au stabilit parteneriate în domeniile de activitate.

Oficialii au mai abordat un număr important de teme în domeniul atragerii investițiilor în secorul industriei, prin promovarea reciprocă de produse şi servicii ale agenţilor economici din industrie în cadrul unor misiuni economice şi târguri specializate. Părțile au convenit asupra asistenţei pentru armonizarea legislaţiei Republicii Moldova cu acquis-ul comunitar şi implementarea noilor concepte de politică industrială (clustere inovative/poli de competitivitate), networking etc.

În cadrul comisiei a fost semnat Memorandumul de Înţelegere privind colaborarea între Asociaţia Parcurilor Industriale, Tehnologice, Ştiinţifice şi a Incubatoarelor de Afaceri din România şi Asociaţia Patronală a Parcurilor Industriale din Republica Moldova, care au constituit un grup de lucru în cadrul comisiei mixte. Acest Memorandum va fi folosit ca instrument pentru promovarea în mediul de afaceri din România şi Republica Moldova a conceptului avantajelor şi oportunităţilor rezultate din crearea şi dezvoltarea parcurilor industriale, precum şi pentru atragerea potenţialilor investitori interesaţi în înfiinţarea şi dezvoltarea parcurilor industriale în zone (regiuni transfrontaliere) de interes comun.

Un alt obiectiv important asupra căruia s-a convenit este dezvoltarea contactelor de afaceri între întreprinderile din ambele ţări, promovarea parteneriatelor şi schimburilor comerciale, a expoziţiilor şi târgurilor de mărfuri şi servicii.

În domeniul comerțului cu țara noastră, partea română a propus identificarea, în comun cu autorităţile responsabile de relaţiile economice externe, a oportunităților de creştere a operaţiunilor de export-import între agenţii economici, în special în vederea lărgirii nomenclatorului mărfurilor livrate, prin creşterea ponderii produselor non-energetice, deschiderea de reprezentanţe comerciale, organizarea de forumuri economice ș.a.

În contextul vizitei la București, Stephane Bride a participat la inaugurarea oficială a târgului ”Fabricat în România” de la Romexpo, unde țara noastră participă în premieră cu un pavilion propriu oferit cu titlu gratuit de partea română. La expoziție participă peste 50 de companii moldovenești.

Vorbind despre importanța prezenței companiilor moldovenești la expoziție, Stephane Bride a afirmat că evenimentul este nu doar o oportunitate de promovare pe piața românească, ci și un context potrivit pentru a genera interesul pentru mediul investițional moldovenesc.

image-d70a813614e04fb6cb68616014a5a9e83804a30dbf75f0aa9fd3c09f2dc0a2ab-V image-0dbcec57803d9332b144bdc96db1b77bd35c7bb5395785fa1c6d0dfac019ca0b-V image-6b584aab6257608a4bca1620770d52c914ced4b9a2ec13f7cbb8ee64678c9df4-V image-63f0f806a4d573b74012ef9fe15b978ee7e29b5ea661a3d89fa0772643536f1b-V image-74881a8303e9b045fe15551492017880bafc1c69828cdd152e52d1625f0d2b4e-V

Doina Secrieru

 

Share