PLDM: „Majoritate parlamentară notifică şi schimbă legile din mers, după bunul său plac”

PLDM: „Majoritate parlamentară notifică şi schimbă legile din mers, după bunul său plac”

Actuala majoritate parlamentară notifică şi schimbă legile din mers, după bunul său plac. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă de deputatul PLDM, Tudor Deliu, care a subliniat că această majoritate doreşte să schimbe conceptul proiectului Legii cu privire la procuratură, elaborat, acum trei ani, de către un grup de lucru compus din reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Procuraturii Generale şi societăţii civile. Proiectul, apreciat de către experţi europeni, a fost votat în primă lectură de către Parlament.

„Cele 32 de amendamente discutate şi votate, la 23 februarie, de membrii Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi, cu încălcarea prevederilor Regulamentului Parlamentului, vin să instituie nişte norme care vor transforma procuratura într-o bâtă politică. Selectarea ofiţerilor de urmărire penală se va face după interese. Raportul anual al Procuraturii Generale nu va mai fi transmis preşedintelui ţării, chiar dacă el urmează să numească în funcţie procurorul general. De asemenea, acest raport nu va fi transmis nici guvernului, chiar dacă procurorul general participă la şedinţele de guvern. Este o lipsă de respect faţă de aceste instituţii. De asemenea, Consiliul Superior al Procurorilor urmează să propună candidatura procurorului general doar după modificarea Constituţiei. Toate aceste modificări sunt strigătoare la cer”, a declarat Tudor Deliu.

Deputatul a subliniat că, după ce a fost adoptat în prima lectură, proiectul legii cu privire la procuratură a fost discutat şi în câteva şedinţe ale Comisiei juridice, pentru a fi propus parlamentului spre votare în lectura a doua. A fost aprobat şi raportul comisiei pentru lectura a doua a documentului.

În acest context, deputaţii PLDM se vor adresa misiunilor diplomatice, experţilor în domeniu, reprezentanţilor societăţii civile cu solicitarea de a compara proiectul de lege privind reforma procuraturii, aprobat pentru votare în lectura a doua, şi varianta care va fi propusă de facto spre dezbatere legislativului.

 

 

Doina Secrieru

Share