Vicepreședinte PLDM: RM alunecă spre un sistem de guvernare dictatorial, în care un partid va deţine toate puterile

Vicepreședinte PLDM: RM alunecă spre un sistem de guvernare dictatorial, în care un partid va deţine toate puterile

„Republica Moldova alunecă spre un sistem de guvernare dictatorial, în care un singur partid va deţine toate puterile în stat, iar pentru a atinge acest obiectiv guvernarea actuală va utiliza toate instrumentele administrative existente”. Declarația a fost făcută astăzi de către vicepreședintele PLDM, Tudor Deliu, în cadrul întrevederii conducerii Partidului Liberal Democrat din Moldova, cu reprezentanţii Misiunii OSCE pentru evaluarea situaţiei pre-electorale din Republica Moldova, în contextul organizării alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie 2016.

Potrivit unui comunicat al PLDM, la discuţii au participat vicepreşedinţii PLDM: Tudor Deliu, Maria Ciobanu şi Andrei Spânu, secretarul general al partidului Victor Roşca şi Victoria Olari, membru al BPC.

Subiectul dialogului a vizat situaţia politică curentă, baza legislativă, perspectivele şi nivelul de pregătire pentru organizarea unui scrutin prezidenţial democratic.

Reprezentanţii PLDM şi-au expus viziunea critică şi rezervele în raport cu evoluţiile ce au loc la nivelul instituţiilor statului responsabile de organizarea acestui exerciţiu electoral. Utilizarea masivă a resurselor administrative, monopolizarea mass-media, intimidarea reprezentanţilor opoziţiei trezesc sentimente de îngrijorare şi pun la îndoială desfăşurarea unei campanii electorale corecte.

Vicepreşedintele PLDM, deputatul Tudor Deliu a menţionat, în context, că ţara noastră se îndreaptă către un regim autoritar.

Pentru a evita acest scenariu nefast pentru Republica Moldova, PLDM a reiterat necesitatea identificării şi desemnării unui candidat comun la prezidenţiale din partea forţelor de opoziţie de dreapta, ceea ce ar putea echilibra puterea în stat.

01

Mihaela Rotari

Share