Președintele Austriei vine în R.Moldova. Iată programul!

Președintele Austriei vine în R.Moldova. Iată programul!

Președintele Republicii Austria, Heinz Fischer, va întreprinde o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 16-17 noiembrie a.c., la invitația președintelui Nicolae Timofti.

Vă prezentăm programul vizitei președintelui Republicii Austria, Heinz Fischer, în Republica Moldova:
Duminică, 16 noiembrie a.c.

La ora 15.15, la Aeroportul Internațional Chișinău va ateriza avionul cu delegația Republicii Austria, condusă de președintele Heinz Fischer.

La ora 16.00, șeful statului austriac va vizita Centrul social din localitatea Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, finanțat de Fundația de caritate austriacă „Concordia”.

La ora 17.10, Heinz Fischer va vizita Centrul de plasament pentru copii „Orășelul Copilăriei” din localitatea Pârâta, raionul Dubăsari, finanțat de Fundația de caritate austriacă „Concordia”.

La ora 18.00, delegația austriacă va vizita Casa Concordia din Chișinău. (strada A. Corobceanu 13/1)

La ora 20.15, președintele Heinz Fischer va participa la recepția oferită de Camera Austriacă de Comerț. (Hotel Leogrand)

Luni, 17 noiembrie a.c.

La ora 9.00, la Reședința de stat, președintele Republicii Austria, Heinz Fischer, va fi întâmpinat în cadrul unei ceremonii oficiale de către președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Ulterior, cei doi șefi de stat vor purta convorbiri tête-à-tête, după care vor lua parte la convorbirile oficiale cu participarea membrilor celor două delegații.

La ora 10.35, Nicolae Timofti și Heinz Fischer vor susține, la Reședința de stat, o conferință de presă comună.

La ora 11.00, președintele Republicii Austria, Heinz Fischer, va avea, la Reședința de stat, o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă.

La ora 12.20, delegația Republicii Austria va depune flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.

La ora 15.00, avionul președintelui Republicii Austria, Heinz Fischer, va decola spre Viena, Austria.

Maria Roșca

Share