Președintele RM anunță despre elaborarea unui Program Național de dezvoltare socio-economic al țării
Astăzi, Igor Dodon, Președintele Republicii Molodva a avut o întrevedere cu Alexander Koss, președintele Asociației Investitorilor Străini și Ridha Tekaia, președintele Mobiasbancă – Groupe Societe Generale, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul întrevederii părțile au discutat aspecte legate de climatul investițional din Republica Moldova, reformele regulatorii, perspectiva de atragere a investițiilor, ș.a.
Președintele țării a menționat că în ultimii 2 ani, inclusiv după semnarea Acordului de Asociere cu UE, fluxul de investiții străine directe în economia Republicii Moldova a scăzut cu 17%.
Totodată, Igor Dodon a propus reprezentanților Asociației să devină membri ai Consiliului Economic pe lîngă Președintele Republicii Moldova.
Șeful statului le-a comunicat interlocutorilor săi că în viitorul apropiat va fi elaborat un Program Național de dezvoltare socio-economic al țării și i-a invitat să participe activ la discuțiile pe marginea acestuia, pentru a lansa propuneri la compartimentele ce țin de domeniile lor.
Mihaela Rotari