Opinie: „În privinţa alegerilor corecte, întotdeauna există probleme”

Opinie: „În privinţa alegerilor corecte, întotdeauna există probleme”

Alegerile din Republica Moldova sunt mai libere, comparativ cu situaţia din 2010, însă există probleme privind corectitudinea acestora, capitol la care s-a înregistrat un regres. Opinia a fost exprimată în cadrul dezbaterii „Pârghiile de control ale societăţii asupra guvernării înainte, în timpul şi după alegeri: tradiţii, practici locale şi standarde europene”, a 35-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia IPN şi Radio Moldova, de către expertul permanent al proiectului, directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă, Igor Boţan, scrie IPN.

„În Republica Moldova, alegerile au fost întotdeauna considerate libere şi, practic întotdeauna, parţial corecte. Partea guvernului de a asigura alegeri libere întotdeauna a fost onorată. Eu nu am niciun fel de dubii că alegerile vor fi libere şi sunt libere, procesul electoral este liber în Republica Moldova. Aceasta înseamnă că niciun concurent electoral, niciun cetăţean nu întâlneşte impedimente în realizarea dreptului său de vot activ, adică să voteze, sau pasiv, adică să fie votat. Aici nu există probleme în Republica Moldova”, a declarat Igor Boţan.

Totodată, analistul a remarcat calitatea înaltă a legislaţiei şi a organului electoral al Republicii Moldova. „Statul are o instituţie specializată şi vreau, în cunoştinţă de cauză, să spun că CEC-ul din Republica Moldova are un nivel de profesionalism foarte şi foarte înalt. În rest, depinde dacă există afilieri politice ale celor din Comisia Electorală Centrală, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu este foarte dramatic, pentru că votul se exercită în secţiile de votare şi legislaţia Republicii Moldova asigură maximum de transparenţă pentru toţi doritorii, de la deschiderea secţiilor de votare până la închiderea secţiilor de votare, până la întocmirea protocoalelor şi transmiterea datelor mai departe”, a declarat directorul ADEPT.

Carenţele apar însă, potrivit lui Igor Boţan, la capitolul corectitudine, în special din cauza mass-mediei. „În privinţa alegerilor corecte, întotdeauna însă există probleme. Alegeri corecte înseamnă că toţi au fost puşi în condiţii absolut egale şi aici există probleme. Cum funcţionează mass-media în Republica Moldova? Este monopolizată mass-media sau nu? Şi aici apar cele mai mari probleme, care nu au fost rezolvate, dar despre care s-a ştiut. Cine sunt proprietarii? Multe lucruri foarte, foarte subtile care, din păcate, nu depind la modul direct de guvern, depind la modul general de clasa politică, care trebuia să rezolve aceste probleme. La noi, alegerile sunt distorsionate din punct de vedere al corectitudinii prin spălarea de creieri, prin utilizarea inadecvată a instrumentelor mass-media şi aşa mai departe”, a explicat analistul.

Doina Secrieru

Share