Cât costă autograful lui Klaus Iohannis pe internet
În urmă cu două săptămâni, Klaus Iohannis a dat câteva mii de autografe cu ocazia lansării autobiografiei. Surprinzător, semnătura acestuia a fost scoasă la vânzare pe internet.
Klaus Iohannis şi-a lansat, luna trecută, cartea „Pas cu pas” la Târgul Gaudeamus şi a dat, timp de peste trei ore, autografe doritorilor. La scurt timp după eveniment, un bucureştean a postat pe site-ul okazii.ro un anunţ prin care scotea la vânzare cartea preşedintelui ales şi preciza că are şi autograful acestuia. Drept urmare, preţul stabilit este de aproximativ 438 de lei. Vânzătorul a postat fotografii cu copertele cărţii, nu şi cu pagina semnată de Iohannis, dar susţine că produsul poate fi returnat de cumpărător în cazul în care ar fi nemulţumit. De altfel, cartea lui Iohannis, de data aceasta fără autograf, a fost scoasă la vânzare şi pe cunoscutul site Amazon, costând 16,95 $.
Sursa: realitatea.net