Trei orașe luptă pentru găzduirea finalei UEFA Europa League din 2021

Trei orașe luptă pentru găzduirea finalei UEFA Europa League din 2021

Sevilla, Viena şi Tbilisi sunt oraşele interesate de găzduirea finalei Europa League din 2021, a anunţat Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA).

Oraşul spaniol Sevilla candidează cu stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan”, pe care au loc meciurile echipei locale Sevilla FC. Pe această arenă, Steaua Bucureşti a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, după o finală cu FC Barcelona.

Sevilla a încercat în trecut să obţină organizarea finalei din 2019 a Europa League, însă UEFA a încredinţat găzduirea acestui meci oraşului Baku, capitala Azerbaidjanului. În 2020, finala celei de-a doua competiţii europene intercluburi se va juca la Gdansk (Polonia).

Rivalele Sevillei în cursa pentru organizarea finalei Europa League din 2021 sunt Viena, capitala Austriei, cu stadionul „Ernst Happel”, şi Tbilisi, capitala Georgiei, cu stadionul „Dinamo”. Arena „Ernst Happel” a fost scena mai multor finale de cupă europeană, dar şi a finalei EURO 2008 (Spania – Germania 1-0), relatează digisport.ro.

La Tbilisi s-a disputat în 2015 Supercupa Europei, câştigată de FC Barcelona în faţa Sevillei. Sevilla FC deţine recordul de victorii în Europa League – cinci.

Cele trei oraşe trebuie să depună dosarele de candidatură până cel târziu pe 15 februarie 2019. UEFA va decide gazda finalei Europa League din sezonul 2020/2021 în luna mai sau iunie 2019.

Mihaela Rotari 

Share