Peste 30 de întreprinzători de pe ambele maluri ale râului Nistru, interesați de colaborare cu Austria

Peste 30 de întreprinzători de pe ambele maluri ale râului Nistru, interesați de colaborare cu Austria

Înainte de vizita de afaceri în Austria, preconizată pentru începutul lunii octombrie curent, întreprinzători de pe ambele maluri ale râului Nistru s-au întrunit la Chișinău pentru a face schimb de experiență și contacte. Reuniunea a fost organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), în cadrul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Președintele CCI a Republicii Moldova Sergiu Harea a informat că, pe parcursul lunilor mai-iunie curent, 37 de manageri de la diferite companii autohtone au beneficiat de instruire și consiliere din partea experților internaționali, prin intermediul unui proiect inițiat de CCI a Republicii Moldova și Camera Economică a Austriei, în anul 2002. „Deoarece Programul moldo-austriac și-a demonstrat eficiența, în premieră, anul curent, cu suportul UE, instruirile au avut loc nu doar la Chișinău, ci și la Tiraspol, iar în perioada 9-13 octombrie, un grup de 13 întreprinzători din stânga Nistrului și 19 – de pe malul drept, vor merge la Viena. Fiind una dintre cele mai dezvoltate economii din UE, Austria le oferă antreprenorilor din Republica Moldova multiple oportunități de dezvoltare. În cadrul întrunirii managerii au aflat care sunt aceste oportunități, au făcut schimb de experiență cu participanții promoțiilor anterioare ale Programului și au vizitat întreprinderi”.

În cadrul reuniunii, Vera Maier, responsabil pentru relațiile cu Republica Moldova și cu România al Ambasadei Austriei la București, s-a referit la dinamica schimburilor comerciale moldo-austriece, accentuând că producătorii moldoveni exportă în Austria nuci, fructe uscate, cabluri, îmbrăcăminte și încălțăminte, mase plastice etc. „Cu siguranță, există și alte sectoare ale economiei, în care oamenii de afaceri din cele două state ar putea colabora. Aici mă refer și la atragerea investițiilor directe. Businessmenii din Austria sunt interesați de piețe sigure, stabile și de parteneri de încredere. Vom susține în continuare Programul moldo-austriac de sporire a calificării managerilor, deoarece el contribuie la intensificarea relațiilor comercial-economice bilaterale”, a spus sursa citată.

Referindu-se la utilitatea desfășurării proiectului, Angela Frunze, specialist pe proiecte de dezvoltare a afacerilor în cadrul programului de consolidare a încrederii, a menționat că actualul program de instruire a managerilor îmbină teoria și practica, inclusiv prin intermediul vizitelor de studiu și stagiilor peste hotare.

Ecaterina Platonov, director al unei întreprinderi din Bender, a apreciat posibilitatea de a participa la proiect și de a-și găsi noi parteneri de business: „Planific să îmi dezvolt afacerea și să valorific noi nișe pe piață, iar vizita în Austria va constitui o sursă de idei originale și de contacte. Este binevenit faptul că asemenea instruiri sunt desfășurate și pentru cei din stânga Nistrului. ”

Programul „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților comunităților locale, mediului de afaceri și societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățire a infrastructurii. În cadrul Programului, cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, alți peste 200 de specialiști au beneficiat de instruire în domeniile eficiență energetică, inițiere a afacerii, gastronomie.

Mihaela Rotari

Share