Memorandum de colaborare între Poliția de Frontieră și o companie germană

Memorandum de colaborare între Poliția de Frontieră și o companie germană

Șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții companiei Germane Aluponz GmbH (CSF International), în cadrul căreia a fost semnat un Memorandum de colaborare între instituții.
Discuțiile au reliefat dezvoltarea relațiilor de cooperare în domeniul identificării și asigurării recuperării automobilelor furate din statele UE, identificate de către Poliția de Frontieră la intrarea în țară, prin asigurarea schimbului de date.
Totodată, prin prisma Memorandumului vor fi consolidate capacitățile PF în domeniu, fiind asigurate participarea personalului PF la instruiri, schimb de experiență privind metodele de detectare și expertiză a bunurilor, dezvoltarea de proiecte comune atît la nivel național, cît și internațional, inclusiv prin implicarea instituțiilor de expertizare, cercetare și detectare.
Prin dezvoltarea domeniului de identificare și recuperare a unităților de transport, se va consolida securitatea socială în Europa și va crește imaginea Republicii Moldova în fața partenerilor de dezvoltare.

Mihaela Rotari

Share