Președintele PL: Cetățenii văd ce se întâmplă și pe 19 noiembrie vor răspunde puterii
Primarul suspendat al Capitalei, Dorin Chirtoacă, prim-vicepreședintele Partidului Liberal (PL), trebuie să fie eliberat pe perioada desfășurării referendumului în Chișinău. O declarație în acest sens a fost făcută de liderul PL, Mihai Ghimpu.
Liberalul a spus că Dorin Chirtoacă ar trebui eliberat din arest la domiciliu sub control judiciar.
Potrivit lui Mihai Ghimpu, un precedent de acest fel deja există. „Este cazul Șor, care, deși se afla în arest la domiciliu, a fost înregistrat în campania electorală și a fost eliberat din arest pe perioada campaniei”, a subliniat liberalul.
Liderul PL a precizat că, cazul lui Dorin Chirtoacă e similar, însă dosarul său nu a fost înregistrat pentru a participa la referendumul din 19 noiembrie. Totodată, el a spus că decizia privind înregistrarea dosarului a fost tergiversată în mod intenționat, fiind aprobată aproape după o lună de la depunerea documentelor.
„E clar că mergem spre referendum, cetățenii văd ce se întâmplă și pe 19 noiembrie vor răspunde puterii și se va vedea că puterea supremă în stat aparține alegătorilor și nu președintelui, prim-ministrului sau partidului de guvernământ. E păcat că ne facem de rușine în fața tuturor, în fața partenerilor de dezvoltare”, a menționat Mihai Ghimpu.
Președintele liberalilor a spus că vor prezenta documentele necesare pentru ca Dorin Chirtoacă să fie eliberat și să participe la referendum, iar dacă nu vor reuși, atunci formațiunea îl va reprezenta pe prim-vicepreședintele Dorin Chirtoacă.
Mihaela Rotari