Ion Ceban trage linie: Am desfășurat peste 30 de conferințe, peste 150 de întâlniri cu alegătorii, am dat mâna cu peste 20 de mii de locuitorii ai capitalei

Ion Ceban trage linie: Am desfășurat peste 30 de conferințe, peste 150 de întâlniri cu alegătorii, am dat mâna cu peste 20 de mii de locuitorii ai capitalei

Candidatul socialiștilor la funcția de Primar al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a susținut astăzi o conferință de presă de totalizare a campaniei electorale, informează Oficial.

Ion Ceban a declarat că a fost „o campanie electorală grea, dar importantă”. „A fost o campanie care v-a oferit posibilitatea să vedeţi cine şi ce reprezintă, cine şi cu ce gânduri vine la Primărie. Personal am folosit orice posibilitate în această campanie electorală pentru a-mi promova programul cu care vin la Primărie, pentru a-mi promova soluțiile la acele probleme cu care fiecare dintre noi, chişinăuienii, ne confruntăm în fiecare zi. Am organizat 30 de conferinţe de presă şi peste 150 de întâlniri cu alegătorii, m-am întâlnit cu peste 20 000 de persoane, am acceptat marea majoritate a solicitărilor presei, am participat la zeci de emisiuni şi toate acestea mi-au oferit posibilitatea de a-mi face cunoscut programul. Mă bucură faptul că tot mai mulţi oameni, cu care comunic zi de zi, cunosc viziunea mea şi a echipei mele pentru problemele capitalei”, a punctat socialistul.

Totodată, Ceban a menționat că regretă că în turul doi campania electorală nu a avut loc așa cum ar fi trebuit să fie într-un stat democratic. „Adică cu mai multe runde de dezbateri față în față care să permită oamenilor să vadă cine dintre candidaţi și în ce măsură cunoaște problemele capitalei, cine și ce soluții are pentru ele. Mai multe dezbateri electorale iniţiate de către mine nu au avut loc în formatul clasic, adică cu participarea nemijlocită a ambilor candidaţi la Primărie, dat fiind faptul că oponentul meu, Andrei Năstase, a refuzat să participe la ele. Am schimbat pe parcurs formatul dezbaterilor, la ele participând primarii din suburbii, experți, dar şi simpli cetăţeni. Au fost exerciţii necesare, care m-au ajutat să-mi îmbogăţesc cu noi idei programul de guvernare pe care-l voi implementa în funcţia de primar. Cele câteva dezbateri ce au avut loc, iniţiate de unele mijloace de informare în masă, dar şi de către societatea civilă, au fost exerciţii utile, însă nu a permis să punem în discuţie întreg spectrul de probleme cu care se confruntă capitala”, a punctat el.

Ion Ceban a reamintit că s-a născut în Chișinău și întreaga sa viață a trăit aici. „De aceea, nu mi-e indiferentă soarta capitalei noastre, a oamenilor ce trăiesc aici. Din acest motiv am renunțat la mandatul de deputat şi în ultimii ani m-am dedicat în totalitate soluționării problemelor Chișinăului, chiar şi fiind în opoziție și activând în condiții extrem de dure. Rezultatele activităţii noastre sunt bine cunoscute şi nu mă voi opri la ele acum. Tot din acest motiv am decis să candidez la Primăria capitalei. Am abordat acest scrutin cu maximă responsabilitate. Împreună cu experţii noştri, dar şi cu experţi independenţi, am elaborat un program amplu care prevede soluţionarea fiecărei probleme cu care se confruntă capitala astăzi. Sper că am reuşit să aduc la cunoştinţa tuturor locuitorilor capitalei viziunea noastră şi să-i conving pe concitadinii noştri că o viaţă mai bună e un obiectiv cât se poate de realizabil. Avem o echipă de profesioniști excepționali, avem viziune, program şi dorința de a schimba în bine viața locuitorilor capitalei. Și sunt convins că, împreună cu dvs., stimați alegători, duminică, 3 iunie, vom face primul pas în această direcție!”, a mai spus Ceban.

Doina Secrieru

Share