PAS: Sistemul electoral mixt într-un singur tur avantajează exclusiv PSRM-ul
Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, împreună cu membrul Biroului Permanent Național al PAS, Sergiu Litvinenco, în cadrul unei conferințe de presă, au comunicat despre dezavantajele noului sistem electoral mixt, ca rezultat al alegerilor locale din municipiul Chișinău, informează Oficial.
Maia Sandu a comunicat mai multe detalii în acest sens.
„Acum un an, Partidul Democrat cu PSRM promovau schimbarea sistemului electoral. În final, au făcut acest lucru, în pofida protestelor noastre. Atunci autorii acestui sistem electoral ne spuneau că noua lege va permite ca următorul Parlament sa fie mai aproape de oameni, iar celor din occident, PD le spunea că e nevoie să facă această schimbare pentru a preveni venirea la putere a PSRM. Dacă analizăm rezultatele primului scrutin ale alegerilor din municipiul Chișinău, vedem că, dimpotrivă, acest sistem este foarte nereprezentativ. Deci, nu reprezintă votul cetățenilor, pentru că în localitățile care votul este pentru dreapta pro-europeană, în cadrul sistemului mixt votul va fi altfel”, a menționat ea.
Sergiu Litvinenco a vorbit despre rezultatele alegerilor parlamentare în cadrul sistemului mixt. „Sistemul prevede că alegerile în cadrul circumscripțiilor au loc într-un singur tur. Dacă luăm în considerare rezultatele alegerilor locale din municipiul Chișinău, putem constata cu cifrele pe masă că acest sistem electoral este foarte nociv pentru sistemul din Republica Moldova. Deși rezultatul denotă că, candidatul european a obținut majoritatea procentelor, dacă adaptăm la sistemul mixt, 9 din cele 11 circumscripții vor fi adjudecate PSRM-ului. Dacă în cazul socialiștilor numărul de mandate se mărește, în cazul pro-europenilor numărul de mandate se micșorează. Chiar dacă majoritatea cetățenilor, la alegerile locale, au votat pentru reprezentantul partidelor europene, 80 la sută le vor câștiga PSRM. În cazul în care ar fi vorba de un sistem în 2 tururi, atunci situația va fi diferită. Sistemul electoral mixt într-un singur tur este total nereprezentativ, la nivel practic lucrul acesta avantajează exclusiv PSRM-ul”, a precizat el.
Mihaela Conovali