Michelle Obama a încălcat codul vestimentar în Arabia Saudită
Pentru Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, doar câteva ore în Arabia Saudită au fost de-ajuns pentru a ilustra limitările care sunt impuse femeilor de acolo.
Michelle Obama l-a însoţit pe Barack Obama, preşedintele SUA, în Arabia Saudită, într-o vizită pentru a-şi exprima condoleanţele privind moartea Regelui Abdullah, dar şi pentru a saluta noul rege Salman. Prima Doamnă a Americii a coborât din avionul prezidenţial purtând pantaloni lungi şi o jachetă colorată, lungă. Însă nu a purtat şi o eşarfă pe cap, notează „Associated Press“.
Potrivit codului strict de îmbrăcăminte, femeile saudite trebuie să poarte o eşarfă în cap şi veştminte largi, negre, atunci când ies în public. Mare parte din femeile din Arabia Saudită îşi acoperă părul şi faţa cu un văl denumit „niqab“. Însă acoperirea capului nu este solicitată şi din partea străinelor, aşa că unele femei din Occident aleg să nu poarte ceva pe cap atunci când vizitează Arabia Saudită.
Michelle Obama l-a însoţit pe Barack Obama, preşedintele SUA, în Arabia Saudită, într-o vizită pentru a-şi exprima condoleanţele privind moartea Regelui Abdullah, dar şi pentru a saluta noul rege Salman. Prima Doamnă a Americii a coborât din avionul prezidenţial purtând pantaloni lungi şi o jachetă colorată, lungă. Însă nu a purtat şi o eşarfă pe cap, notează „Associated Press“. Potrivit codului strict de îmbrăcăminte, femeile saudite trebuie să poarte o eşarfă în cap şi veştminte largi, negre, atunci când ies în public. Mare parte din femeile din Arabia Saudită îşi acoperă părul şi faţa cu un văl denumit „niqab“. Însă acoperirea capului nu este solicitată şi din partea străinelor, aşa că unele femei din Occident aleg să nu poarte ceva pe cap atunci când vizitează Arabia Saudită. În timp ce o delegaţie formată din zeci de oficiali saudiţi (toţi bărbaţi) l-a întâmpinat pe Obama în capitala ţării Riydah, unii au dat mâna şi cu doamna Obama. Alţii au evitat strânsul mâinii Primei Doamne, însă au salutat-o cu o mică înclinare a capului. Printre cei care au dat mâna cu Michelle Obama a fost şi noul rege al ţării, Salman bin Abdulaziz. Potrivit legii islamice, bărbaţii nu au voie să atingă femei ce nu le sunt rude. Totuşi, această regulă este încălcată deseori atunci când delegaţii diplomatice vizitează regatul, potrivit CNN.
Casa Albă notează că reprezentanţii Statelor Unite, printre care şi foştii secretari de stat Hillary Clinton şi Madeleine Albright, dar şi cancelarul german Angela Merkel, l-au vizitat pe noul rege al Arabiei Saudite şi au dat mâna cu membrii familie regale.
Arabia Saudită impune multe restricţii femeilor, potrivit unei interpretări stricte ale legii islamice Sharia, cunoscută sub numele de „Wahhabism“. Femeile nu au voie să conducă, deşi există campanii în ultimii ani pentru a se ridica această interdicţie. De asemenea, o femeie trebuie să ceară permisiunea unei rude de gen masculin atunci când doreşte să călătorească, să să căsătorească, să se înscrie la cursuri de educaţie superioară sau să sufere anumite intervenţii chirurgicale.
Sursa: adev.ro