Fenomenul Paco Alcacer! A marcat 10 goluri cu ultimele 10 șuturi pe poartă

Fenomenul Paco Alcacer! A marcat 10 goluri cu ultimele 10 șuturi pe poartă

Paco Alcacer este cel mai în formă jucător din Europa. Atacantul Borussiei Dortmund este de neoprit și a reușit o performanță notabilă. Spaniolul a ajuns la 10 goluri marcate cu ultimele 10 șuturi trimise pe spațiul porții, pentru echipa de club și cea națională.

Ultimul gol a venit în poarta Angliei, în minutul 58, atunci când Spania era condusă cu un umilitor 3-0. Paco Alcacer a marcat la două minute de la intrarea pe teren, iar Morata a stabilit scorul final, 2-3.

Nicio rezervă a Spaniei nu mai reușise acest lucru în ultimii 5 ani. Până luni, ultimul cu o astfel de performanță era Fernando Torres, la un meci cu Nigeria, la Cupa Confederațiilor din 2013. Pe atunci, ibericii erau deținătrii trofeului Cupei Mondiale, după triumful din Africa de Sud, relatează digisport.ro.

Atacantul Borussiei Dortmund are deja 7 goluri în 4 meciuri oficiale, iar cei de la Barcelona au motive să regrete împrumutat la nemți din această vară pentru două milioane de euro.

Atacantul de 25 de ani a fost transferat de la Valencia la Barcelona în august 2016, cu 30 de milioane de euro. În august 2018, a fost împrumutat pentru două milioane de euro la Borussia Dortmund, pentru un sezon, cu opțiune de cumpărare pentru aproape aceeași sumă cu care a fost adus la Barca, 23 de milioane, plus alte 5 drept bonusuri. Germanii și-au anunțat deja intenția de a activa clauza, catalanii având motive să fie supărați pentru decizia de a se despărți de Paco.

Mihaela Rotari

Share