Pasiunile neobișnuite ale scriitorilor ruși

Pasiunile neobișnuite ale scriitorilor ruși

Nabokov a colecționat fluturi aproape toată viața sa. Lev Tolstoi a învățat să meargă pe bicicletă la 67 de ani și de atunci n-a mai renunțat la această pasiune. Toate aceste îndeletniciri fiind complementare scrisului. Dar care au fost pasiunile lui Lermontov și Gogol? S-ar putea să te uimească.

Mihail Lermontov și pictura

Pictura a fost pentru Lermontov mai mult decât o disciplină academică obligatorie, acesta manifestând un interes sporit pentru artele plastice încă de la o vârstă fragedă. Primul mentor al scriitorului a fost pictorul Alexander Sosnițkii, fiind cel care și l-a pregătit pe Lermontov să intre la școala pentru băieți din cadrul Universității de la Moscova. Ulterior, Lermontov a luat lecții de pictură de la celebrul artist Piotr Zabolotsky. Tot Zabolotsky a lucrat mai târziu la două portrete ale poetului, în 1837 și 1840.

Lermontov a fost un pictor versatil. A desenat peisaje, portrete, scene de război, ilustrații pentru propriile poezii și chiar caricaturi. Dar cele mai reprezentative și reușite lucrări ale sale, spun specialiștii, au fost conectate de Caucaz. Aceste picturi romantice au fost realizate de poet în timpul și după primul său exil.

În prezent sunt cunoscute 13 picturi realizate de Lermontov cu ulei pe pânză, carton sau lemn, peste 40 de desene în acuarelă și peste 300 de schițe.

Nicolai Gogol și croitoria

Nicolai Gogol a fost una dintre cele mai misterioase figuri din literatura clasică rusească. Scriitorul nu avea doar obiceiuri și fobii ciudate, dar și pasiuni de același fel. De exemplu, Gogol colecționa cărți în miniatură. Uneori putea să cheltuie sume fabuloase pe ediții care nu-i erau deloc interesante în plan literar, dar atractive doar din cauza formatului.

Dar mai avea scriitorul înc-o pasiunea neobișnuită. Potrivit prietenului acestuia, criticului literar Pavel Annensky, Gogol iubea să coase. Acesta își croia cu mare diligență batistele și-și repara găurile de la cămăși. Se presupune că această îndeletnicire a căpătat-o de la surorile sale – Anna, Maria, Olga și Elizaveta.

Îi mai plăcea lui Gogol să gătească. Acesta obișnuia să-și întâmpine prietenii cu sarmale și colțunași. Băutura preferată a scriitorului era laptele de capră pe care-l fierbea după o rețetă specială, adăugând rom.

Alexandr Kuprin și aviația

Alexandr Kuprin, cel pe care Nabokov l-a numit Rudyard Kipling al Rusiei, a fost un adevărat iubitor de adrenalină, dar cea mai mare pasiune pentru scriitor a rămas aviația.

Interesul pentru zbor i-a apărut în 1909, după ce a asistat la unul dintre primele zboruri publice pe aerodromul din Sankt Petersburg. Chiar dacă zborul la care a asistat s-a terminat cu o catastrofă – aeroplanul s-a prăbușit, dar n-au murit oameni -, asta nu l-a oprit să caute o modalitate de a ajunge și el să zboare. L-a molipsit cu această idee și pe amicul său – Ivan Zaikina.

Și-au îndeplinit visul în 1910 în Odessa cu ajutorul unui avion de tip Farman. Dar zborul s-a terminat cu un accident care a fost cât pe ce să le curme viața. Kuprin, cu impresiile obținute, a scris ulterior o serie întreagă de povestiri dedicate zborului.

sursa: haibun.md

Mihaela Rotari

Share