(INTERVIU) Vugar Novruzov: Încerc să fiu util și să fac ceea ce-mi place…

(INTERVIU) Vugar Novruzov: Încerc să fiu util și să fac ceea ce-mi place…

Interviu cu Dr. Vugar Novruzov, preşedintele Congresului Azerilor din Moldova, om de afaceri

Dle Novruzov, sunteţi o persoană omniprezentă. Aţi reuşit să vă faceţi remarcat şi în afaceri, şi în lumea artelor (ca sponsor al diferitor acţiuni culturale), şi în viaţa publică. Cum vă reuşeşte?

Scopul meu nu a fost, nu este şi nu va fi vreodată să mă fac remarcat. Pur şi simplu încerc să fiu util, să fac ceea ce-mi place şi ce e necesar societăţii, iar dacă activitatea mea e remarcată, nu pot decât să mă bucur. În genere, consider că în viaţă tot ce faci trebuie să fie din inimă şi din plăcere. Lucrurile făcute forţat nu au nici un sens. Dacă simţi că nu-ţi place ceea ce faci sau o faci nu ştiu din ce obligaţiune, mai bine lasă-te păgubaş. E un fel de principiu de-al meu, pe care-l urmez în tot ceea ce fac în viaţă.

Dar unii remarcă, că aţi făcut mai multe pentru Moldova decât mulţi alţi oameni de afaceri…

Nu e corect. În primul rând, eu nu mă compar şi nu mă întrec cu nimeni cine şi cât face pentru Moldova. În al doilea rând, tot timpul îmi voi aminti cu recunoştinţă că multe am învăţat de la mentorii mei din Moldova. Printre ei am mulţi prieteni adevăraţi. De aceea, consider că fiecare trebuie să dea Republicii Moldova atât cât poate. Pentru mine, familia mea şi mii de compatrioţi, Moldova e a doua patrie, am o mulţime de prieteni şi amintiri frumoase legate de aceste meleaguri şi de anii trăiţi aici. Moldova demult a devenit parte a inimii, a sufletului meu şi, credeţi-mă, tot ce fac pentru această ţară porneşte de la un sentiment profund de recunoştinţă, dar şi de la dorinţa de a ajuta, de a fi util, de a face astfel, încât să avem cât mai multe lucruri bune în jurul nostru. Apropo, cunosc mulţi oameni de afaceri din Moldova, care sunt adevăraţi patrioţi şi servesc drept exemplu pentru alţii prin activităţile de mecenat pe care le desfăşoară.

Din câte ştim, faceţi multe şi pentru dezvoltarea relaţiilor dintre Moldova şi prima patrie a Dvs. – Azerbaidjan. Spre exemplu, pentru dezvoltarea relaţiilor literare.

Sunt unele proiecte la care contribui personal, iar altele – împreună cu colegii din Congresul Azerilor din Moldova, cărora ţin să le mulţumesc şi pe această cale pentru suportul lor. Dacă tot aţi abordat această temă, vă voi spune că, spre exemplu, recent, în comun cu Centrul de traduceri artistice şi relaţii literare din cadrul Uniunii Scriitorilor din Azerbaidjan, am scos de sub tipar un almanah ce include scrierile a zeci de prozatori şi poeţi din Moldova şi care va fi lansat în curând în Azerbaidjan, dar şi un almanah ce cuprinde scrieri a zeci de poeţi şi prozatori din Azerbaidjan, care va apărea în curând în Moldova, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor de aici. Avem şi unele proiecte care ţin de scriitori concreţi: spre exemplu, în Azerbaidjan a apărut deja în traducere o culegere de poezii semnată de către Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu („Scrisoare trimisă printr-un pescăruş”), un roman semnat de Igor Volniţchi („Învaţă-mă să mor”), iar la Chişinău a apărut romanul Preşedintelui Uniunii Scriitorilor din Azerbaidjan, Anar „Berbecul alb, berbecul negru” şi romanul scriitorului azer, Cinghiz Abdulaev „Timpul fricii noastre”.

Aţi putea acum să vă amintiţi ce alte acţiuni de acest gen aţi susţinut? 

Anterior am considerat de datoria noastră să susţinem apariţia unor aşa cărti ca: o culegere de aforisme a marelui Nizami în limba română (traducerea cunoscutului poet Ion Hadârcă); câteva opere ale aceluiaşi Ion Hadârcă; trei romane ale lui Igor Volniţchi (în rusă); mai multe monografii şi alte opere ştiinţifice ale profesorului Costache Gheorghe; un album de creaţie lirică (patru CD-uri) a maestrului Gheorghe Mustea; „Antologia muzicii azere la naiul moldovenesc” de maestrul Constantin Moscovici; retipărirea cărţii „Rubaiat” de Omar Haiam în limba română; traducerea în română a cărţii lui Elcin Efendiev „Capul”; enciclopedia „Oamenii Moldovei” etc. De asemenea, e important de menţionat că, pentru înveşnicirea prieteniei dintre popoarele noastre şi cu ocazia celei de-a 25-a aniversări de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-azere, în 2016, Congresul Azerilor din Moldova a instalat, la intrarea în oraşul Sângerei, Arcul Prieteniei, care include atât elemente de arhitectură din Moldova, cât şi din Azerbaidjan.

Toate aceste activităţi, şi eu, şi colegii mei din Congresul Azerilor, le-am făcut şi din plăcere, dar şi pornind de la ideea, că dezvoltarea culturii e datoria comună a popoarelor, iar susţinerea, participarea la acest proces e datoria fiecăruia.

Datorită Dvs. Moldova a ajuns în Guinness Book…

Cred că aici meritul îi aparţine în primul rând renumitului colecţionar Petru Costin (un om cu talent deosebit şi un mare patriot), care a adunat importante colecţii, demne să fie văzute de întreaga lume. Modesta mea contribuţie, adusă în comun cu Preşedintele AŞM, Gheorghe Duca şi cu liceul AŞM, a fost doar să-l susţinem în acţiunile, necesare de întreprins pentru ca Guinness Book să înregistreze recordurile respective. Consider, că împreună am făcut un lucru bun, căci nu doar aceste colecţii unice, pe care le deţine Petru Costin, au fost promovate la nivel internaţional, dar şi Moldova a devenit mai cunoscută în lume.

Sunteţi om de afaceri. Ce înseamnă pentru Dvs. businessul?

După cum am menţionat deja, omul trebuie să facă doar ceea ce-i place. Eu fac business din plăcere şi sunt sigur că doar afacerile în care se investeşte multă pasiune şi multă pricepere pot aduce beneficii. Iar dacă faci ceea ce-ţi place, aceasta îţi aduce bani şi cu banii câştigaţi poţi susţine lucruri frumoase (apariţia unor opere literare, expoziţii de pictură, acţiuni culturale, promovarea moralităţii, susţinerea păturilor nevoiaşe etc.), atunci chiar te poţi considera un om împlinit. Din fericire, în business sunt ajutat de o echipă de adevăraţi profesionişti şi personalităţi marcante. Le sunt recunoscător, căci fără ei nu aş fi reuşit ceea ce am făcut.

Aveţi un principiu de viaţă pe care-l urmaţi cu stricteţe?

În genere, am principii de viaţă clar stabilite şi consider că aşa ar trebui să facă fiecare. Un om fără principii, nu e doar lipsit de prezent şi viitor, ci e şi periculos în felul său. Şi pentru sine, şi pentru cei din jur.

Şi, totuşi, dacă ar fi să numiţi acum un principiu, care ar fi acesta?

După cum spunea marele Nizami: Mintea este dată lumii să înalţe omul / Mai puternică-i minunea Cărţii – decât Tronul.

Ce aşteptări aveţi de la anul 2018?

Să fie stabilitate, linişte şi pace în ţară. Căci numai aşa ne vom putea dezvolta, deveni prosperi şi realiza ceea ce ne propunem. Şi, desigur, să fim cu toţii sănătoşi, căci sănătatea e mai scumpă decât toate. Iar noul an să aducă zile fericite în fiecare familie.

Almanah Politic 2017

Share