Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, despre elevii liceului „Lucian Blaga” care au cerut autorităților să-i întoarcă în ţară pe cetățenii turci

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, despre elevii liceului „Lucian Blaga” care au cerut autorităților să-i întoarcă în ţară pe cetățenii turci

Deputații, în ședința de astăzi, au audiat în plenul Parlamentului, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, Maia Bănărescu, pe subiectul implicării elevilor unui liceu din capitală, în activități ale adulților de transmitere a mesajelor.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului, inițiativa a fost lansată de deputații Fracțiunii PDM, la începutul ședinței plenare, și s-a axat pe cazul care a avut loc la 18 octombrie curent. Atunci, o organizație neguvernamentală a organizat o lecţie publică la care elevii liceului „Lucian Blaga” din capitală au mimat că cer autorităților moldovenești să-i întoarcă în ţară pe cetățenii turci. Unii copii au jucat rolul de învinuiți. Astfel, timp de jumătate de oră, ei au stat cu saci pe cap şi cu ștreangul la gât.

„Salut această invitație a deputaților, deoarece este un subiect foarte important, o acțiune macabră și negativă în care au fost implicați copiii, fără acordul părinților. Voi sesiza Procuratura Generală să examineze acțiunile și competența maturilor care au organizat această activitate”, a declarat Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, Maia Bănărescu.

Potrivit ei, Avocatul poporului întotdeauna a reacționat negativ în cazuri de implicare a copiilor în activități ale adulților. „De fiecare dată, recomand  și reacționez la cazurile de încălcare a drepturilor copilului, inclusiv cele care denigrează personalitatea sau afectează psihologic minorii”, a spus Maia Bănărescu.

După sesiunea de întrebări – răspunsuri, deputații au recomandat Avocatului poporului pentru protecția drepturilor copilului să monitorizeze, în continuare, respectarea normelor legale în vigoare și să solicite, după caz, modificarea legislației de protecție a drepturilor copilului.

Mihaela Rotari 

Share