Cartea „Dificila Unire” – cadoul lui Andrei Năstaste pentru un prezentator TV

Cartea „Dificila Unire” – cadoul lui Andrei Năstaste pentru un prezentator TV

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, în cadrul unui interviu la postul de televiziune 10 tv, a vorbit despre candidatura sa la Primăria municipiului Chișinău, decizia PAS, iar la sfârșitul emisiunii a venit cu un cadou simbolic, informează Oficial.

„În momentul în care Dorin Chirtoacă și-a dat demisia, urmează a fi organizate alegeri municipale sau alegerea primarului Chișinău – alegeri anticipate. Am discutat în cadrul partidului, am consultat structurile noastre teritoriale, mă refer la cele din municipiul Chișinău, dar am ținut să ne consultăm și cu cei din teritoriul și împreună am decis să participăm la aceste alegeri”, a precizat el.

În același timp, Năstase a comunicat despre decizia PAS cu privire la candidatura sa.

„Colaborarea noastră din prezidențiale bazată pe un spirit de echipă, de reciprocitate, ne-a făcut să aplicăm acest principiu mai apoi. Sigur că, nu au trebuit prea multe discuții, prea multe negocieri. În momentul de față, după ceea ce am procedat în prezidențiale, Platforma DA este îndreptățită să vină cu un candidat, am venit cu această ofertă, am anunțat-o celor de la PAS. Cei de la PAS și-au luat un termen ca să ne răspundă, din păcate răspunsul a fost că vom avea un răspuns mai ferm în momentul în care va fi numită data alegerilor. Probabil și ei și-au pus problema dacă se vor produce aceste alegeri”, a declarat acesta.

La sfârșitul emisiunii, Năstase a ținut să ofere o carte prezentatorului.

„Permiteți-mi să vă las un dar, în această zi frumoasă, iată și o coincidență că sunt 100 de localități ce au semnat Declarația de Unire, să vă las o carte frumoasă, se cheamă „Dificila Unire”, o carte întrebată zilele astea, așa că vă rog să o primiți cu drag”, a conchis liderul Platformei DA.

Mihaela Conovali

Share