Cine va lua locul lui Iurie Leancă în Parlament

Cine va lua locul lui Iurie Leancă în Parlament

Iurie Leancă a fost înaintat pentru funcția de vicepremier pentru integrare european, astfel, după ce va fi numit, funcția de vicepreședinte al Parlamentului va deveni vacantă, informează Oficial.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, a spus că funcția e rezervată pentru Partidul Popular European din Moldova (PPEM).

„Va fi o persoană delegată de PPEM. Încă nu am fost anunțat, ei urmează să decidă. Atrag atenția că mai e un loc vacant și de fiecare mă adresez și lor să desemneze pe cineva și să participe. Avem nevoie de puțină răbdare, ca să vedem decizia PPEM – dacă e domnul Valeriu Ghilețchi sau altcineva. Noi vom susține”, a declarat Candu.

Totodată, el a spus că nu exclude faptul că numirea vicespeakerului va avea loc până la finalul sesiunii curente, adică până la 22 decembrie 2017.

Doina Secrieru

Share