Președintele Dodon, despre reținerea președintelui raionului Dubăsari: E cu substrat politic

Președintele Dodon, despre reținerea președintelui raionului Dubăsari: E cu substrat politic

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se arată indignat de reţinerea, pe Aeroportul Internațional Chişinău, a preşedintelui raionului Dubăsari, Grigore Policinschi.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, potrivit informaţiei pe care o deţine, „acuzarea adusă lui Policinschi este una artificială şi cu substrat politic”.

„Regimul de la guvernare foloseşte această pârghie de exercitare a presiunilor asupra conducătorilor autorităților publice locale deja de mai mult timp. Cu atât mai mult cu cât nu au fost traşi la răspundere toţi cei implicați în furtul miliardului și care au săvârșit alte infracțiuni, aflându-se în funcții publice. În cazul în care organele de anchetă dispun de motive convingătoare pentru reţinerea președintelui raionului Dubăsari, cerem ca acestea să fie făcute publice. În caz contrar, consider necesară eliberarea imediată a lui Grigore Policinschi din arest”, punctat șeful statului.

Mihaela Rotari

Share