Președintele Dodon va efectua o vizită oficială la Paris
Președintele Repulicii Moldova, Igor Dodon a avut, astăzi, o întrevedere cu Prințul Louis Alphonse de Bourbon din Franța, care participă la cea de-a XII ediție a Congresului Mondial al Familiilor, informează Oficial.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, Prințul Louis Alphonse este membru al Casei regale de Bourbon și unul dintre actualii pretendenți la tronul Franței.
„I-am mulțumit înaltului oaspete pentru acceptul de a vizita Moldova și de a participa la Congresul Mondial al Familiilor. Am fost unanimi în opinia că protejarea și promovarea valorilor noastre tradiționale, a familiei tradiționale, este un obiectiv comun. Am menționat relațiile bune diplomatice, economice, comerciale, culturale etc., stabilite între țările noastre. Totodată, avem o comunitate mare de moldoveni în Franța care s-au integrat cu succes în societatea franceză. Am remarcat faptul că Moldova face parte din Organizația Internațională a Francofoniei și am informat că voi participa la lucrările Summit-ului Francofoniei, care se va desfășura în octombrie, anul curent, la Erevan, Armenia”, a scris Dodon.
De asemenea, șeful statului a subliniat că la invitația președintelui Republicii Franceze Emmanuel Macron, va întreprinde o vizită la Paris în luna noiembrie.
Mihaela Rotari