Președintele Parlamentului, la discuții cu Ambasadorul SUA în RM
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, E. S. James D. Pettit.
După cum informează Oficial, potrivit unui comunicat de presă, părțile au discutat despre situația politică din ţară, relațiile bilaterale ascendente moldo-americane și au exprimat deschidere pentru dialog și cooperare.
„Ambasadorul E. S. James D. Pettit a menționat interesul SUA pentru Republica Moldova și susținerea reformelor din țara noastră. Andrian Candu a informat Ambasadorul despre prioritățile sesiunii de primăvară și a mulțumit SUA pentru suport”, se spune în comunicat.
Oficial.md, amintește: Săptămâna trecută, o delegație a PDM, din care a făcut parte și Andrian Candu, a efectuat o vizită în SUA, unde au avut mai multe întrevederi.
Mihaela Rotari