R. Moldova va avea Ambasador în Emiratele Arabe Unite. Cine este el

R. Moldova va avea Ambasador în Emiratele Arabe Unite. Cine este el

Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, în ședință, propunea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene privind numirea lui Victor Haruță în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Emiratele Arabe Unite, informează Oficial.

Ministrul Tudor Ulianovschi a menționat că decretul respectiv urmează a fi înaintat Președintelui RM.

„Este diplomat de carieră, activează în Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene din martie 2006, cu o experiență diplomatică de peste 12 ani. A activat în mai multe ambasade. Actualmente este director pentru cooperarea economică și sectorială în cadrul Direcției integrare europeană. Are acceptul Guvernului, a fost recepționat la finalul anului mai”, a precizat ministrul.

Amintim că, Ambasada Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite a fost inaugurată la Dubai, la 10 mai 2018.

Doina Secrieru

Share