Un fruntaș PL și-a anunțat plecarea din formațiune

Un fruntaș PL și-a anunțat plecarea din formațiune

Deputatul Iurie Dârda și-a anunțat, ieri, plecarea din Partidul Liberal și va activa în continuare în calitate de deputat neafiliat.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Iurie Dârda a declarat că decizia a fost luată pentru ca PL să nu aibă de suferit din cauza campaniei de denigrare lansată în adresa sa.

„După o campanie intensivă de denigrare din ultima perioadă a imaginii mele și celor apropiați mie, cu implicarea directă și indirectă a unor persoane din anturajul meu, vreau să vă comunic că din aceste considerente nu-mi doresc ca prin intermediul persoanei mele aceste actiuni să se răsfrângă și la denigrarea imaginii formațiunii politice din care fac parte și să împiedice la dezvoltarea strategiilor de menținere a cursului europian pe care și la propus Partidul Liberal. În acest context vă comunic că începând cu ziua de astăzi (n.r. – 6 septembrie 2017) mă retrag din rândurile fracțiunii Partidului Liberal din Parlamentul Republicii Moldova. În continuare voi fi deputat independent (neafiliat), conducându-mă de promisiunile făcute cetățenilor în perioada preelectorală, pentru care alegătorii me-au dat mandat în Parlamentul Republicii Moldova, promovând integrarea europeană și valorile democratice. În speranța că voi fi înțeles corect, doresc tuturor colegilor realizări frumoase în continuare”, a conchis Dârda.

Amintim că, recent din fracțiunea PL a plecat Vladimir Cernat și Artur Gutium.

Mihaela Rotari

Share