A estorcat 5000 de euro de la un cetățean. Isprava unui avocat

A estorcat 5000 de euro de la un cetățean. Isprava unui avocat

Un avocat din Donduşeni a fost reţinut, duminică seara, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA în timp ce primea 2500 de euro de la un cetăţean. Potrivit denunţătorului, aceasta era o parte din cele 5000 de euro estorcate de avocat pentru muşamalizarea unui dosar penal.

În plângerea sa, denunţătorul a comunicat că avocatul ar fi pretins 5000 de euro de la el, susţinând că ar avea influenţă asupra unor procurori de la Ungheni care ar putea să intervină pentru soluţionarea pozitivă a unui dosar penal, în care ruda denunţătorului a fost condamnată şi îşi ispăşeşte pedeapsa în închisoare. Persoanele publice ar fi trebuit să iniţieze procedura de revizuire a cauzei penale şi să elibereze condamnatul.

Procurorii au iniţiat o cauză penală în acest caz pentru trafic de influenţă, iar aseară avocatul a fost prins în flagrant într-un restaurant din capitală. Acum, acesta este plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 7 ani de închisoare.

Mihaela Rotari

Share