Americanii şi Stadionul republican

Acțiunea se desfășoară într- o țară cotropită, dar mîndră: în Polonia, Irlanda, Republica Venețiană, într-o țară sud-americană sau balcanică…
Jorge Luis BORGES, ”Tema trădătorului și a eroului”

Europa e un fel de plachie blazată. Tip Angela Merkel. Unica țară care ar putea schimba în bine lucrurile în Moldova sînt Statele Unite ale Americii. Astea fi ind spuse, apare fi reasca întrebare: dar oare e în interesul SUA ca lucrurile în Moldova să meargă bine? După părerea mea, nu prea. În caz contrar, SUA de mult ar fi obligat pe unul din partenerii săi nord-atlantici să treacă, prin parlament, Tratatul de frontieră cu RM; de mult înfl a cel puțin 4-5 criminali economici din Moldova, stabilindu-le traiul la închisoarea din Dublin (Ohio). Cum s-a procedat cu ex-premierul ucrainean Pavel Lazarenko.
Notă informativă: Operația de capturare a statului de către bandiții din structurile puterii la noi în țară a demarat de prin 2007 și de atunci încoace ei sînt acei care fac politica în țară.
…Unde mai pui că perpetuarea haosului bine dirijat e în interesul ambelor părți: și în interesul criminalilor de la putere, și în interesul așa-zișilor parteneri de dezvoltare. Ambele părți, întrun fel sau altul, profi tă de situația dezastruoasă a Moldovei. Pescuitul în ape tulburi e profi tabil. Lumea năucită e disperată, iar hoții de la putere, care și-au subordonat toate instituțiile statului, pot fura în voie, nimeni nu le bate obrazul pentru ceea ce fac, iar celor care ar trebui să le bată obrazul, adică partenerilor de dezvoltare, le convine acest haos, fi indcă, datorită debandadei, ei se simt în deplină siguranță – haosul le asigură libertatea în acțiuni, căci conducerile, corupte pînă-n măduva oaselor, sînt șantajabile și obligate să promoveze politica partenerilor de dezvoltare în regiune, chiar dacă această politică e în dauna intereselor Statului Moldovenesc și ale populației. Însă această politică are un mic defect: ea înmulțește belșugul de lacrimi în Moldova.
Hoțul (conducerea Moldovei), de cînd e lumea, nu se gîndește la soarta celui pe care îl fură, iar pe partenerul de dezvoltare – cu interesele sale majore în Marele Război Geopolitic Mondial – de ce l-ar preocupa bunăstarea moldovenilor, mai ales că bunăstarea acestor subdezvoltați nu e rentabilă? Mai mult decît atît: ea ar putea crea probleme de felul celor pe care le-au avut englezii în India sau francezii în Algeria…
Zice-se că președintele american Franklin Roosevelt, în anul 1939, ar fi spus că dictatorul ”Somosa e un nemernic, dar e nemernicul nostru”. Cu alte cuvinte: ”De ce ar trebui să ne ocupăm de nemernicii din Moldova, atîta timp cît acești nemernici ne servesc interesele?” Dar oamenii? Oamenii? – Amintiți-vă de celebrele versuri eminesciene: ”Dar piară oamenii cu toți,/ S-ar naște iarăși oameni” și atunci veți ști de ce logică se conduc: după noi, potopul.
Am scris rîndurile de mai sus ca să nu se creadă că cineva-i prost, iar cineva – nu! La o adică, observați că și noi putem s-o facem pe proștii și mangosiții de noi putem enunța adevăruri adevărate. Doar că ale noastre sînt spuse din cur și nu se aud.
Să trecem acum la tema propriuzisă, cea anunțată în titlu.
Stadionul republican, părăsit, se afl ă în paragină de mai mulți ani. Există o metodă șmecherească la care recurg deseori bandiții din structurile puterii. Pun ochiul pe ceva, transformă acel ceva în ruină, iar peste un deceniu prihvatizează ruina mai pe degeaba – ca mai apoi s-o vîndă cu bani grei Rețelei de magazine Kaufl and, de exemplu. Cu o țîră din banii obținuți să aprindă cîteva becuri pe stîlpii de electricitate, ca aborigenii, hămesiți, să bată din palme și să sară în sus de bucurie – pînă-n drept cu becul de pe stîlp!
Așa au intenționat să procedeze cu Stadionul republican: în 2006, au anunțat reconstrucția acestuia, au demolat tot ce se putea demola și… s-au făcut nevăzuți. Așteptau să devină o ruină, pentru a-l prihvatiza pe mai nimic.
De fapt, chișinăuienii ar trebui săși exprime recunoștința pentru faptul că au scăpat de bordelul cînilor și al gay-lor din centrul capitalei. Numai că …недолго музыка играла, недолго фраер танцевал: вдруг откуда не возьмись появился в рот е..сь. Unul dintre partenerii de dezvoltare, americanii, le-a comunicat celor cu cîrligul în gură următorul mesaj: ”Dați-ne Stadionul republican, să construim acolo un nou edifi ciu pentru corpul nostru diplomatic. În caz contrar, inițiem operația подсечка, zmuncim bățul de undiță, vă prindem în cîrlig și vă scoatem la lumină – în toată frumusețea mizeriei voastre porcine.” Afl înd ce s-ar putea întîmpla cu botul lor de pește, deputații… Ați văzut cu ce viteză cosmică, de frică probabil, curățeii din parlament au dat curs solicitării americanilor şi au votat-o?! Căci deputații noștri, în rahat pînă mai sus de bărbie, totuși, ceva mai la vale de buza de jos, își vînd cu ușurință și plăcere sadică și Mama, și Patria. Nu însă și partenerul de dezvoltare, care i-ar putea înșfăca și duce, ptru-ptru! la Dublin (Ohio).
Să nu creadă cineva că-s antiamerican. Am și un alibi, lung cît o zi de 22 iunie. Am respectat și încă respect o tradiție de familie: din tată în fi u, i-am tot așteptat pe americani: cum fl oarea – albina, cum femeia – rodul, cum colonelul lui Marquez – pensia. Ei s-au arătat, însă fără să vină cu adevărat. Și acum iată-ne în continuă așteptare, puși în situația să acceptăm felul de bucate anunțat în fi nalul povestirii ”Colonelului n-are cine să-i scrie”.

Cu toate acestea, Stadionul republican trebuie să fi e transmis americanilor!

…Despre hărnicia noastră s-au scris tomuri de hiperbole. Cică am fi , și mai sîntem, harnici. Mă ierte scriitorimea pășunistă, dar dacă ar fi așa, avînd un pămînt gras ca untul, de ce și azi mergem cu icoanele pe deal cerșind ploaie de la Dumnezeu? Am fost în Izrael, o țară așezată în pustiu, cu doar cîteva petice de pămînt bun pentru agricultură. În pustiu nu prea există apă, însă toate semănăturile evreilor sînt irigate. Prin metoda de picurare. În Moldova, numai în Mălăieștii Orheiului mi-a fost dat să văd o rețea de iazuri în care se acumulau apele provenite din topirea zăpezilor, în rest, a mai fost o încercare a lui Ivan Bodiul de a iriga livedele de meri Scarlet-spur, aspru criticată de Andrei Lupan la un congres al scriitorilor. Așa că secole în șir am tot recoltat cîte 2,5 tone de grîu la hectar, în loc de 10 tone, ca la franceji. Mai bine ar fi să trecem sub tăcere subiectul hărniciei proverbiale a moldovenilor.
…Nimeni nu-i dator să ne dea mură- n gură sau să ne hrănească cu lingurița. Nici chiar americanii. Nu așteptăm pomenile altora. Am rămas mirat și plăcut surprins mai dăunăzi auzind o femeie dintr-un raion din centru: ”Măi, ați ajuns să luați pomeni de la români? Bune zile ați ajuns – luați pomeni de la români. Rușine să vă fi e!”
Personal îi respect pe americani, dar, sincer vă spun, nu pot să-i pup într- un loc, cum o fac, paregzampl, Igor Boțan sau Vasile Botnaru, unde mai pui că Vasile mai făcuse lucrul acesta cu o plăcere excesivă și la ruși.

Părerea mea: Stadionul republican trebuie cedat americanilor.

(Vedeți cît de proamerican sînt eu, de fapt?) Da, americanilor și numai americanilor! Dar pînă una-alta, lăsațimă să cad pradă aducerilor-aminte.
Prin anul 1997, Moldova avea multă sărăcie în casă și un avion. Un avion militar, bun de zbor. Nu erau bani în țară, nici măcar de pensii. Și iată că se găsește o țară gata să cumpere avionul. Cu bani buni. Însă, na-ți-o bună! La cel sărac și mîța-i chioară! Țara aceea însă se afl a sub sancțiunile ONU. Totuși, negocierile nu puteau fi stopate, căci pensiile țipau mai ceva ca un sugar cu tăieturi de burtă. Cînd actul de vînzare-cumpărare urma să fi e fi nalizat, un demnitar american își anunță vizita la Palat. A fost primit și i s-a lămurit în stil cojbucian: ”Copiii mei de foame mor, uscat e cerul gurii lor…”; N-avem de ales, ne-a ajuns cuțitul la os și va trebui să încălcăm convențiile… Demnitarul american era de neînduplecat și atunci omului de la Palat i-a ieșit un sfînt din gură: ”Cumpărațile dumneavoastră. Poftim, pe toate cîte sînt le punem la dispoziția țării pe care o reprezentați.” Fruntea demnitarului s-a luminat: ”Da să știți că asta e o idee, o vom analiza.” Iată așa au fost vîndute 21 de avioane MIG-29, cu 40 de milioane de dolari. În alte republici postsovetice, asemenea avioane zac și ruginesc și acum cu sutele pe aerodromuri, căci nimeni n-are nevoie de ele. Valeriu Pasat, semnatarul actului de vînzare-cumpărare, pentru faptul că a adus în țară 40 de milioane de dolari, a făcut doi ani și jumătate de închisoare!

Mici fiind, ieșeam uneori cu ceva bun pe toloacă. Imediat se apropia un tovarăș de joacă cu dă-mi și mie. Reacția celui cu ceva bun: ”Da ce-mi dai în loc?”

Așadar, noi le dăm americanilor Stadionul republican. Cu fl ori și cu busuioc. Dar ei… ei ce ne dau în loc?
Propunerea noastră: SUA e o țară bogată, fi lantroapă, zice-se. Ce-ar costa- o să construiască un stadion de fotbal în zona Circului, ca recompensă pentru hectarele de pămînt din centrul capitalei? Ca să repetăm, într-un fel, tranzacția cu avioanele, nu?
Aud parcă replica: pe parcursul anilor, SUA a ajutat Moldova cu sute și sute de milioane de dolari. Nu zicem ba, însă noi nu așteptăm pomeni de la cineva, unde mai pui că ele au fost date cu țîrîita, ca să vegetăm, ca să nu ne ofi lim. Întrebarea e: cum ar fi arătat acum Moldova noastră dacă toate ajutoarele SUA n-ar fi fost danii, ci investiții directe, de o singură dată? Nu vrem să ne dăruiți niște kilometri de autostradă. NU vrem! Așteptăm să vină un american care, cu banii lui, să construiască drumuri, ca mai apoi să le exploateze spre a-și recupera cheltuielile. Asta vrem!
Ca să fiu mai explicit, vă propun să aruncați o privire peste tabelul de mai jos.

Investiții directe în perioada 1995-2015

Estonia
– populație 1,4 mln locuitori
– investiții directe $ 7,3 mlrd
– $ 5214 inv. directe per capita

Moldova
– populație 4,1 mln locuitori
– investiții directe $ 0,398 mlrd
– $ 97 inv. directe per capita

De 54 de ori mai puține investiții directe pe cap de locuitor în Moldova decît în Estonia! Și cu asta am spus totul: și despre ”exemplul” Republicilor Baltice, și despre ”lenevia” moldovenilor, și despre faptul că Occidentul vrea să mențină Moldova într-o zonă gri, alimentîndu-ne cu credite, pe care bandiții de la putere le fură cu acceptul partenerilor de dezvoltare – ca să-i poată șantaja, ca să-i aibă la mînă.
Repet: hoțiile bandiților de la putere sînt strict contabilizate de cei care cu o mînă dau și cu două iau. Pe cînd investițiile directe… Să presupunem că Concernul Ford face o investiție directă de 150 de milioane de dolari în Moldova. Vor îndrăzni oare hoții de la putere să bage mîna în buzunarul omului de afaceri american? Ar putea să fure cum fură creditele venite de la instituțiile fi nanciare internaționale? Nu vor îndrăzni, căci știu că acolo e bîia și li se va da peste mînă.
Unica noastră bogăție sînt cernoziomurile. Peste 40 sau 50 de ani, metrul pătrat de pămînt de-al nostru ar putea valora cît metrul pătrat de spațiu locativ în New York pe Manhattan. Deocamdată, Moldova continuă să se afl e în perioada descrisă de John Steinbeck în ”Fructele mîniei”…

Noi nu cerem pomeni de la americani. Noi cerem înțelegere și susținere și puțin respect față de un popor care nu-și merită conducătorii.

* * *
Parcă am spus cam tot ce am avut a spune, numai că necazurile noastre sînt spuse din cur și ele nu se aud. Închei în stilul lui Cato cel Bătrîn:

– Stadionul republican trebuie să fi e transmis americanilor!

Viorel MIHAIL

Sursa: revista Saptamana