Angajaţii Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au depistat o fâşie de peste un kilometru de cânepă sălbatică, la Cahul

Angajaţii Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au depistat o fâşie de peste un kilometru de cânepă sălbatică, la Cahul

Pe teritoriul raionului Cahul,  în cadrul unor acţiuni speciale de investigaţii desfăşurate de către angajaţii Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău,  a fost depistată o fâşie pe o distanţă de peste un kilometru de cânepă sălbatică, ce creştea între două lanuri de grâu, potrivit unui comunicat de presă.

La faţa locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Cahul, pentru a înregistra acest caz şi a stabili ulterior toate circumstanţele cultivării şi creşterii plantelor de cânepă. De asemenea, serviciile de resort din cadrul autorităţilor publice locale urmează să întreprindă acţiuni de nimicire a tufelor crescute. Iar de la faţa locului au fost smulse mai multe plante şi sigilate, pentru a fi supuse ulterior expertizei criminalistice, întrucât lotul de pământ ar aparţine unui agent economic. Conform legislaţiei penale în vigoare ar risca o pedeapsă cu închisoare de la 7 ani până la 15 ani.

Reamintim că, Inspectoratul General al Poliţiei a iniţiat operaţiunea specială Mac-2017, care are ca scop prevenirea şi combaterea infracţiunilor legate de droguri, precum şi depistarea plantaţiilor de cânepă cu nimicirea lor prin ardere.

Doina Secrieru

Share