ANSA, despre preparatul care ar fi cauzat moartea celor 3 copii din Cantemir

ANSA, despre preparatul care ar fi cauzat moartea celor 3 copii din Cantemir

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenționează despre utilizarea insecticidelor-fumiganților, în legătura cu cazul de intoxicare cu preparatul VALSAFID, care a avut loc în satul Flocoasă, raionul Cantemir, informează Oficial. 

În acest fel, ANSA a venit cu unele explicații. „VALSAFID – este un preparat care se utilizează  în depozite pentru combaterea chimică a dăunătorilor (insectelor) la grâu, mazăre și porumb. Substanța activă al preparatului – fosfura de aluminiu cu conținutul de 56 %. Se utilizează prin fumigație, cu perioada de acțiune 5 zile la temperatura de +100C. Perioada de degazare cu ventilarea activă este de 10 zile. Mecanism de acțiunea preparatului: La interacțiunea preparatului cu oxigenul se eliberează gaz toxic și otrăvitor de I grupa de toxicitate, care are miros de carbid sau usturoi. Lucrările de tratare se efectuează de către profesioniști cu instruiri și echipament antigaz special destinat utilizării la lucrările cu substanțe toxice. Măsurile de tratare se realizează într-o încăperea cu izolarea ermetică, care nu permite eliberarea gazului din încăperea. Este de menționat că, potrivit prevederilor Legii 119 din 22.06.2004 cu privire la produse de uz fitosanitar și la fertilizanți, cu modificările din 23.11.2017, comercializarea produselor de uz fitosanitar din categoria de pericol 1 și 2 de toxicitate acută orală/dermală se admite doar pentru persoanele deținătoare ale certificatului de perfecționare specială. Certificatul de perfecționare specială se eliberează utilizatorilor profesioniști care au frecventat un curs de instruire de minimum 20 de ore, organizat de ANSA  în comun cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale”, potrivit ANSA.

Prin urmare, ANSA s-a referit la cazul în care nu sunt respectate regulile. „Încălcarea regulilor de utilizare a produselor de uz fitosanitar ori a fertilizanților ce poate conduce la îmbolnăvirea sau la intoxicarea oamenilor, a animalelor, a insectelor folositoare, la distrugerea completă sau parțială a semănăturilor, a plantațiilor ori a altei vegetații, se sancționează cu amendă de la 24 la 36 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere. Articolul 225 al Codului Penal prevede: „Încălcarea regulilor  stabilite în ce priveşte fabricarea, păstrarea livrarea,   evidenţa,  transportul,  expedierea  substanţelor  cu  efect puternic şi toxice, – se pedepseşte fie cu privaţiune de libertate pe un termen de pănă la un an, fie cu amendă în mărime de pănă la cincizeci de salarii minime. Fabricarea, desfacerea, precum şi păstrarea în scopul desfacerii sau procurarea în acelaşi scop a substanţelor cu efect puternic sau a  celor toxice,  dar  care  nu  sunt  substanţe  narcotice,  săvărşite  fără   o autorizaţie specială, – se pedepsesc  fie cu privaţiune de libertate pănă la doi ani, fie cu amendă  în  mărime de pănă la şaizeci de salarii minime  cu  confiscarea substanţelor cu efect puternic şi toxice”, mai comunică ANSA.

Amintim că, două femei și trei copii, au ajuns ieri la spital după ce ar fi inhalat vapori de insecticid „Valsofid”. La scurt timp după internare, fetița de 4 ani a decedat din cauza unui stop cardio-respirator, iar peste câteva ore a decedat și sora ei de 11 ani, în mâinile medicilor care au venit cu serviciul AVIASAN de la Chișinău. Verișorul acestora, băiatul de 8 ani, a decedat aseară, la Centrul Mamei și Copilului, iar mama fetițelor și bunica se află în stare extrem de gravă.

Mihaela Rotari 

Share