Aprobat! Un nou Regulament-cadru şi standarde minime de calitate de organizare şi funcţionare a serviciului social „Casă comunitară”
Cabinetul de miniştri în exerciţiu a aprobat în cadrul şedinţei de astăzi noul Regulament-cadru şi standarde minime de calitate de organizare şi funcţionare a serviciului social „Casă comunitară”, informează Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
În anul 2010 a fost aprobat Regulamentul-cadru și standardele minime de calitate, în faza de pilotare a Serviciului ”Casă comunitară”. Necesitatea elaborării și aprobării unui nou Regulament-cadru și a noilor standarde minime de calitate a apărut în anul 2014, când a fost lansat procesul de evaluare și acreditare a serviciilor sociale. Amendamentele cadrului normativ în vigoare sunt necesare pentru a asigura prestarea unor servicii calitative în cadrul Serviciului ”Casă Comunitară” și pentru a servi interesul superior al persoanelor cu dizabilități.
Noul Regulament și standardele minime de calitate vor crea un cadru juridic şi practic, în contextul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi severe, un cadru de oportunităţi egale cu ale celorlalți membri ai societăţii de a trăi în comunitate. De asemenea, acesta va contribui la modelarea unor schimbări de calitate în viaţa persoanelor cu dizabilităţi care se află temporar sau permanent în imposibilitatea de a locui cu familia biologică sau extinsă, ori de sine stătător, din cauza nevoilor de îngrijire şi suport special. Noul document va asigura respectarea principiului coerenței legislative în domeniu.
Actualmente în Republica Moldova activează 12 servicii sociale specializate ”Casă comunitară” în 10 raioane ale țării, în cadrul cărora beneficiază de servicii 81 de persoane cu dizabilități.
Doina Secrieru