Bloggerul rus Eduard Baghirov a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul „7 aprilie 2009”

Bloggerul rus Eduard Baghirov a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul „7 aprilie 2009”

Procuratura Generală anunţă despre condamnarea la 5 ani închisoare a cetăţeanului Federaţiei Ruse, Eduard Baghirov. Sentinţa a fost pronunţată astăzi de Judecătoria Buiucani, după ce procurorii au demonstrat vinovăţia acestuia în participarea în cadrul unui grup criminal organizat la dezordinile în masă din aprilie 2009 din centrul capitalei (art.46, 285 Cod penal). 

Verdictul a fost dictat în lipsa inculpatului, care, pe 19 octombrie 2011 a fost anunţat în căutare după ce a încălcat restricţiile impuse de instanţa de judecată şi a părăsit locul în care urma să-şi execute măsura preventivă – arestul la domiciliu.

Din probele acumulate de procurori pe parcursul urmăririi penale a rezultat:

În decursul anului 2008 – primul trimestru 2009, infiltrîndu-se activ în mediul social în calitate de „blogger”, „scriitor” şi utilizînd tehnologii de manipulare a maselor, a participat activ la elaborarea şi realizarea măsurilor de factură provocatoare, orientate la subminarea procesului pre şi post electoral pentru alegerile parlamentare din 05.04.2009. Potrivit planului subversiv, aceste distorsionări urmau să poarte caracterul unei „revoluţii Twitter”, iar responsabilităţile pentru consecinţele grave ale acţiunilor violente – puse pe seama forţelor de opoziţie.

Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

 

Maria Roşca

 

Share