Cea de-a IV-a ediție a Bienalei Internaționale de Pictură – inaugurată

Cea de-a IV-a ediție a Bienalei Internaționale de Pictură – inaugurată

Inaugurarea celei de-a IV-a ediţii a Bienalei Internaţionale de Pictură Chişinău – 2015, eveniment desfășurat sub patronajul Ministerului Culturii, a avut loc la data de 14 mai, la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi”.

La inaugurare a participat și ministrul Culturii Monica Babuc care în discursul său a declarat că, prezența aici a unor artiști notorii, a artiștilor plastici care au făcut glorie Republicii Moldova, a tinerilor de la care așteaptăm în perspectivă ca această glorie să fie dezvoltată, ne face să ne bucurăm și să ne asigurăm că merităm să obținem obiectivul nostru general – integrarea în marea familie a popoarelor europene. Oficialul a mai afirmat că, în Republica Moldova se face o artă extraordinară și se pot organiza evenimente de talie internatională, astfel, țara noastră fiind în plin circuit mondial al artei internationale. “Artiștii nostri plastici știu să organizeze în fiecare an această Bienală și să ne confere conștiința că și Chișinăul, la fel ca alte orașe poate deveni o capitală culturală europeană”, a mai notat Monica Babuc.

Organizatorii evenimentului sunt Muzeul Național de Artă al Moldovei, Centrul de Artă Amprente și Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova, partenerii evenimentului sunt Direcția Cultură a Primăriei mun. Chișinău, Institutul Cultural Român Mihai Eminescu din Chișinău, Fundația Familiei Sturza, Sala de Expoziții Constantin Brâncuși a Parlamentului României, Complexul Muzeal Național Moldova, Iași, România, Muzeul Județean de Artă Prahova Ion Ionescu-Quintus, România, Centrul Cultural Vrancea, România, Galeria Adi Art, Lodz, Polonia.

Ajunsă la cea de-a patra ediție, Bienala Internațională de Pictură Chișinău 2015 își revendică tot mai sigur un loc de prestigiu pe scena culturală a spațiului public internațional al artelor vizuale. Expoziția se impune în sistemul internațional al picturii contemporane, ca una dintre manifestările culturale de anvergură, reușind să atragă de la ediție la ediție un număr tot mai larg de artiști de valoare  din România și străinătate, aceasta devenind un canal de comunicare internațională.

Expoziția reunește 145 de artiști plastici din domeniul picturii, reprezentanți ai 27  de țări: Argentina, Armenia, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Coasta de Fildeș, Cuba, Franța, Germania, Grecia, India, Iran, Japonia, Lituania, Moldova, Mongolia, Olanda, Polonia, România, Rusia, Spania, SUA, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan cu peste 170 de lucrări expuse pe simeze.

Lucrările premiate (Marele Premiu, Premiul I, II, III) vor intra în Colecția Muzeului Național de Artă al Moldovei.

Expoziția va rămâne deschisă pentru perioada 14 mai – 07 iunie 2015.

Totodată, în cadrul Bienalei Internaționale de Pictură Chișinău 2015, la Muzeul Național de Artă al Moldovei, își vor expune lucrările două artiste: Ewa Miazek (Polonia) și Lena Khvichia (Lituania).

Mihaela Rotari
Share