Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale, inaugurat

Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale, inaugurat

Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale (CE IT) a inaugurat joi, 23 martie, o Secție de formare continuă și resurse educaționale și un Laborator multimedia, dotate cu sprijinul Agenției Austriece pentru Dezvoltare și al Guvernului României. Noile tehnologii vor contribui la sporirea calității și relevanței învățământului profesional tehnic din domeniul TIC, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

În deschiderea evenimentului de inaugurare, Ministra Educației, Corina Fusu, a menționat că digitalizarea instituțiilor de învățământ profesional tehnic reprezintă o direcție importantă a politicilor Ministerului Educației.

„Doar o infrastructură digitală modernă și metode avansate de predare cu utilizarea TIC pot genera o valoare adăugată pentru piața muncii. Îndemnăm elevii și profesorii să fie motivați în valorificarea maximă a acestui potențial de care dispune Centrul de Excelență în IT”, a precizat Ministra.

Secția de formare continuă din cadrul CE IT își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Codului Educației și altor dispoziții legale în vigoare. Aceasta este responsabilă de formarea profesională a cadrelor didactice și manageriale din instituțiile ÎPT, având misiunea să contribuie la sporirea calității serviciilor educaționale în domeniul informaticii și TIC.

Secția de formare continuă și Laboratorul multimedia au fost dotate cu mobilier și echipament performant în valoare de 48, 000 euro, necesare atât pentru îmbunătățirea calității de învățare ale elevilor, cât și pentru sporirea competențelor profesionale ale cadrelor didactice. Printre unitățile de echipment oferite se numără: 11 calculatoare, trei laptopuri, un proiector digital cu tablă interactivă, un fax profesional, un scaner și un copiator pentru Secția de formare continuă, 11 calculatoare iMac cu licență Adobe și cameră video pentru sala multimedia.

„Suntem bucuroși să contribuim la dezvoltarea Centrului de Excelență în IT, deoarece considerăm că dezvoltarea domeniului TIC este unul de perspectivă pentru Republica Moldova. Suntem siguri că datorită noilor tehnologii și secției de formare continuă, va spori calitatea cunoștințelor cadrelor didactice, iar elevii vor obține oportunități mai competitive și mai avantajoase de integrare pe piața muncii”, a spus Alexander Karner, Șeful Biroului de Coordonare a Agenției Austrice pentru Dezvoltare.

Inaugurarea Secției de formare continuă și a Laboratorului digital are loc în cadrul proiectului „Parteneriate pentru calitatea și relevanța învățământului profesional tehnic în domeniul TIC din Republica Moldova”, fiind implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC.

me me1

Mihaela Rotari

Share