Conducerea TVR – demisă de Parlament. Iată care e motivul!

Conducerea TVR – demisă de Parlament. Iată care e motivul!

Plenul reunit al celor două Camere a respins miercuri raportul de activitate al conducerii SRTV pe anul 2016, în consecinţă Consiliul de Administraţie fiind demis.

Raportul de activitate al SRTV pe 2016 a fost respins, miercuri, de plenul reunit, cu 203 voturilor „împotrivă” şi 74 de voturi „pentru”, fapt care a atras după sine demiterea Consiliului de Administraţie.

Comisiile de Cultură ale celor două Camere se vor reuni, după votul de respingere al Raportului, pentru a o audia pe Doina Gradea, propusă director interimar al TVR, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Preşedintele interimar al SRTv, Irina Radu, a precizat, săptămâna trecută, la şedinţa comună a comisiilor de cultură, care au dat aviz negativ Raportului instituţiei pe anul 2016, că în opinia sa s-a făcut faţă onorabil în acel an, în care datoriile TVR ajunseseră la suma de 150 de milioane de euro.

„A fost un an foarte greu (2016, n.r.) (…) Vorbim de acest raport în situaţia în care a fost ultimul an cu finanţare din taxa TV, a fost un an în care datoriile SRTv ajunseseră la circa 150 de milioane de euro, a fost un an în care au fost probleme foarte mari cu banii de producţie, cu lipsa finanţării pentru emisiuni, dar cu toate acestea cred că am făcut faţă onorabil”, a menţionat Irina Radu.

Potrivit acesteia, în 2015 s-a pornit „cu o televiziune distrusă, cu ştiri care se ratau, cu nenorociri care la TVR nu apăreau”.

Pe de altă parte, preşedintele Comisiei de cultură din Senat, Radu Preda, a arătat că cifrele din Raportul pe 2016 nu arătau foarte bine.

„Dincolo de avizul negativ care s-a primit aici, Raportul a întrunit aviz negativ şi la Comisiile de buget. Aşteptările noastre, cel puţin în plan managerial, de la conducerea Televiziunii Române erau altele, cu atât mai mult cu cât se fac eforturi ca de la bugetul de stat să se asigure sursele de finanţare sustenabile. Aşteptăm acum ca o conducere nouă să ducă TVR la un standard al calităţii emisiunilor de aşa manieră încât să obţină un vot în unanimitate pozitiv în şedinţele reunite ale Parlamentului. Deocamdată aceste standarde nu au fost întrunite”, a spus Radu Preda.

sursa: mediafax.ro

Mihaela Rotari

Share