Conflict între două persoane la un local din Capitală

Conflict între două persoane la un local din Capitală

Polițiștii sectorului Râșcani ai Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au fost alertaţi pe data de 14 septembrie curent despre un conflict iscat între două persoane la un local din capitală.

Ca urmare, inițiatorul conflictului din intenții huliganice a aplicat victimei multiple lovituri în diverse părți ale corpului după care a părăsit locul faptei.

La fața locului a intervenit grupa operativă din cadrul Inspectoratului Râşcani, pentru documentarea tuturor circumstanțelor.

Conform datelor constatate la locul incidentului, victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 19 ani, originar din r-nul Briceni.

Conform informaţiilor acumulate, agresorul fiind în stare de ebrietate a inițiat conflictual cu victima în timp ce se aflau în local, după care ieșind afară i-a aplicat loviturile, ulterior victima fiind internată în spital cu fractură de mandibulă

Astfel, ofiţerii de investigaţii în urma măsurilor întreprinse,  pe urme fierbinți au identificat şi reţinut bănuitul în vârstă de 20 ani, din r-nul Glodeni. Bănuitul  este cercetat penal în stare de libertate pentru huliganism, care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Mihaela Rotari

Share