Daruri pentru copiii din mun. Chișinău rămaşi fără ocrotire părintească, care vor merge în clasa I-a
Astăzi, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului a desfășurat tradiţionala întâlnire a reprezentanţilor autorităţilor publice locale și centrale cu copiii rămaşi fără ocrotire părintească, care vor merge în clasa I-a.
Evenimentul a fost organizat în incinta Primăriei municipiului Chișinău.
Copiii au primit ghiozdane pline cu caiete, pixuri, creioane colorate.
De menționat că, procurarea ghiozdanelor pentru copii a fost posibilă datorită implicării oamenilor, care au donat bani prin intermediul platformei forum.md. De asemenea, copiii au primit dulciuri, iar DMPDC le-a oferit în dar și câte un clopoțel.
Ca şi în anii precedenţi, în cadrul întrevederii, fiecare copil a primit din partea municipalității o sumă de bani necesară pentru acoperirea cheltuielilor de școlarizare.
Mihaela Rotari