Expert: „Noi nu avem un program de studiere a limbii de stat ca o precondiție-cheie pentru a integra minoritățile naționale”

Expert: „Noi nu avem un program de studiere a limbii de stat ca o precondiție-cheie pentru a integra minoritățile naționale”

În R. Moldova există diferite abordări privind identitatea civică la nivel de minoritate lingvistică și etică. Concluzia a fost făcută în urma studiului efectuat de către Institut fur Europaische Politik în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), informează Oficial.md.

Directorul executiv al IPRE, Iulian Groza, a spus că, pe parcursul întregului exercițiu efectuat, a fost încercarea de a ieși în afara Chișinăului pentru a discuta cu comunitățile de nivel regional.

„Am avut oportunitatea să discutăm probleme sensibile care în R. Moldova se evită sau se politizează excesiv. În toate discuțiile avute la Comrat, Cahul și Bălți am observat o diferență de abordare. La Comrat am vorbit mult despre cum poate fi fortificată comunitatea găgăuză. La Bălți ne-am așteptat la o discuție în contradictoriu legată de relațiile interetnice cu ceilalți locuitori din Bălți. Este greșit să spunem că Bălțiul este al rușilor, există o armonie între aceste două comunități. La Cahul a fost o discuție diferită și axată pe problema identitară, discuții despre limba moldovenească sau română. Credem că, această abordare, pe care o avem, trebuie să fie o platformă de discuții constructive cu actorii vizați, cu cei politici, guvernamentali, ONG-uri internaționale, experți”, a spus Groza.

„Știm că minoritățile naționale constituie 20-25% din întreaga societate. În 27 de ani de Independență nu am reușit să promovăm politici practice și să integrăm aceste personalități în politica majorității. Avem o coeziune socială. Un fapt important este că minoritățile etnice nu se percep ca minorități sau Diaspora, nu se percep ca niște vestigii ai trecutului rusesc al RM. Ei se consideră oameni și popoare care au trăit în Moldova sute de ani și sunt parte componentă a societății moldovenești. Noi nu avem un program de studiere a limbii de stat ca o precondiție-cheie pentru a integra minoritățile naționale”, a spus Vladislav Kulminski.

Mihaela Rotari

Share