Deţinuţii aflați în custodia penitenciarelor din țară sărbătoresc Boboteaza (foto)

Deţinuţii aflați în custodia penitenciarelor din țară sărbătoresc Boboteaza (foto)

Cu prilejul sărbătorii creștin-ortodoxe „Boboteaza”, astăzi, 19 ianuarie 2017, deţinuţii aflați în custodia penitenciarelor din țară au participat la slujbe religioase, oficiate de către preoții capelani ai instituțiilor.

 În spiritul acestui eveniment religios, duhovnicii au sfinţit secţiile de deţinere şi birourile penitenciarelor și au explicat semnificaţia simbolică a acestei sărbători, practicile de purificare prin stropire cu Agheasma mare şi minunea de la Iordan. 

Respectând tradiţia de Bobotează, în Penitenciarele nr.8-Bender și nr.18-Brănești, preoții au aruncat în vasul cu apă o cruce, iar deținuții, rând pe rând, s-au scufundat în apa rece ca gheața. Capelanul instituției din Bender a adus în dar și trei icoane, care urmează a fi instalate în altarul bisericii. 

Totodată, preoţii le-au vorbit celor prezenţi despre proprietăţile purificatoare ale apei sfinţite în ziua de Bobotează care poate fi de ajutor în caz de boală, necaz şi suferinţă, pe tot parcursul anului.

Potrivit DIP, slujbele au loc în penitenciar la fiecare eveniment religios, iar activitatea desfăşurată a avut drept scop cultivarea sentimentului de credinţă, aceasta reprezentând unul din pilonii fundamentali ai corecţiei comportamentale și ai resocializării persoanelor private de libertate.

 1 2 3 4  6 7 8 9 10 11 12

Maria Roșca

 

 

Share