Directorul AGEPI – la o Conferință de nivel înalt de la Beijing

Directorul AGEPI – la o Conferință de nivel înalt de la Beijing

În perioada 28-29 august 2018, Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Lilia Bolocan, a participat la Conferința de Nivel Înalt pentru cooperare între autorităţile publice cu atribuţii în domeniul proprietăţii intelectuale a țărilor aflate de-a lungul Centurii Economice și Drumului Mătăsii, care s-a desfășurat la Beijing, China.

Evenimentul a fost organizat de către Oficiul de Proprietate Intelectuală a Republicii Populare Chineze (SIPO) în cooperare cu Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale. Conferința a fost concepută sub forma unei platforme de discuții și schimburi de experiență pe probleme actuale de proprietate intelectuală (PI), fiind destinată oficialilor de rang înalt, factorilor  decizionali și conducătorilor oficiilor de PI din țările aflate de-a lungul Centurii Economice și Drumului Mătăsii și a Drumului Maritim al Mătăsii din Secolului XXI. Conferința a reprezintat o oportunitate pentru consolidarea relațiilor bilaterale și multilaterale, crearea unor parteneriate reciproc avantajoase pentru țările Inițiativei Centurii și Drumului (Belt and Road Initiative – BRI), inițiativă la care este parte și Republica Moldova.

În cadrul Conferinţei, Directorul general AGEPI a prezentat o comunicare privind consolidarea cooperării pentru abordarea comună a noilor provocări cu care se confruntă sistemul de proprietate intelectuală la nivel global în era digitală din perspectiva experienţei şi bunelor practici ale Republicii Moldova.

Mihaela Rotari

Share