Ilan Șor: Pagubele aduse de jocurile de noroc oamenilor, familiilor întregi, prevalează

Ilan Șor: Pagubele aduse de jocurile de noroc oamenilor, familiilor întregi, prevalează

La ședința extraordinară din 8 octombrie, Consiliul orășenesc Orhei a votat unanim suspendarea autorizațiilor de activitate în domeniul jocurilor de noroc.

Astfel, autoritatea locală a decis eliberarea orașului de această activitate vicioasă. De menționat că problema dată a fost propusă Consiliului orășenesc spre dezbatere de către primarul Ilan Șor: „ Activitatea cazinourilor electronice aduce un venit în bugetul local. Însă trebuie să privim această problemă sub aspectul social. Pagubele aduse de jocurile de noroc oamenilor, familiilor întregi, prevalează. Este o activitate dăunătoare și amorală”.

Alte întrebări puse pe ordinea de zi a ședinței extraordinare, s-au referit la atribuirea mandatului de consilier Marinei Cerneac (PDM); acceptarea unei donații din partea Asociației Obștești Pentru Orhei, pentru construcția magazinelor sociale; demisia viceprimarului pe probleme economice, Igor Grigoriev și acceptarea în această funcție a lui Viorel Dandara, fost viceministru al finanțelor, candidatura căruia a fost votată unanim de consilierii orășenești.

 

Mihaela Rotari

 

Share