Indemnizaţii unice de asigurare mai mari pentru militarii Armatei Naţionale
Modul de acordare şi cuantumul indemnizației unice de asigurare obligatorie de stat a vieții și sănătății militarilor va fi modificat. Decizia a fost luată astăzi de Cabinetul de Miniştri la propunerea ministrului Eugen Sturza.
Astfel, proiectul hotărârii de Guvern „Privind aprobarea Regulamentului cu privire la condițiile de stabilire modul de calcul și de plată a indemnizației unice de asigurare obligatorie de stat a vieții și sănătății militarilor” stabilește cazurile de acordare, modul, condițiile și cuantumul despăgubirii sub formă de compensație bănească acordată militarilor sau membrilor de familie în caz de deces, pentru daunele provocate sănătății și vieții, ca urmare a îndeplinirii obligațiilor serviciului militar.
Potrivit autorilor proiectului, modificările vin să ajusteze cadrul normativ subsecvent în corespundere cu noile reguli de stabilire și plată a îndemnizației unice de asigurare obligatorie de stat a vieții și sănătății militarilor care îndeplinesc serviciul militar, prevăzute de art.20 al Legii nr.162/2005 cu privire la statutul militarilor, operate prin Legea nr.148 din 14 iulie 2017.
Conform hotărârii, de astfel de îndemnizaţii vor beneficia militarii prin contract din cadrul Ministerului Apărării și Trupelor de carabinieri ale MAI, militarii în termen sau cu termen redus, precum şi rezerviștii chemați la concentrări, în caz de mobilizare sau pregătire militară.
Odată cu intrarea în vigoare a prezentului proiect de hotărâre se va abroga Hotărîrea Guvernului nr.214 din 10 aprilie 1996 „Cu privire la asigurarea obligatorie de stat a militarilor și cetățenilor care trec pregătirea militară”.
Mihaela Rotari